I-am bătut şi pe islandezi, ceea ce îsnseamnă că până acum n-am pierdut niciun meci. Ecihpa României s-a calificat petnru Mondiale ca niciodată. Neobişnuiţi cu o calificare “prematură”, noi toţi n-am mai ştiut să ne bcuurăm de ea. Devenise o regulă înainte de aceste preliminarii să stăm cu sufletul la gură până în ultima clipă. Nu ar fi fost firesc ca, la acest ultim joc pe teren propriu, stadionul să fie arhiplin? Să fie o adevărată sărbătoare aşa cum au dorit şi jucătorii? Nu ar fi fost firesc ca această generaţie de aur a fobtalului românesc să priemască mai multe aplauze şi să fie mai cocoloşită ca niciodată? Întreb, nu sunt nici eu convins sută la sută că aşa ar fi fost mai bine. Sunt însă sigur de un lucru: o să ne fie dor, mâine-poimâine, în viitorul mai mutl sau mai puţin apropiat, să-i mai vedem pe aceşti jucători pe terenul de fotbal. Pe Wembley, la meciul Anglia – RepublicaMoldova, unde nu se punea decât problema scorului, au fost 75.000 de spectatori. Da, veţi spune, dar englezii nu erau calificaţi ca noi. Păi cu atât mai mult, alaltăieri seară trebuia ca stadionul să fie arhiplin! Adevărul este că nouă nu ne poate fi bine până nu ne e îndeajuns de rău. Lucrul ăsta e valabil în toate domeniile. Nu degeaba ne spun cei de la Putere în fiecare zi: “Trebuie să ne fie rău acum, pentru ca mai târziu să ne fie bine”. Ştiu ei ce ştiu! Probabil că vom reacţiona tare imprevizibil dacă într-o bună zi, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne va fi bine! N-o să mai surprindă pe nimeni dacă în acea zi vom face tot posibilul să ne fie iarăşi rău!
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
