De la editorialul de ieri cu bancurile mi-am adus aminte de o alta caracteristica a noastra: ne pricepem la toate. Nimic nu ne e strain, nici o meserie, daca am putea le-am face pe toate. Suntem un popor prea talentat pentru lumea pragmatica in care traim.
Asta e ghinionul nostru si mi-e teama ca pe termen scurt nu putem rezolva problema. Am avut in toti acesti ani de-a face cu sute, mii de oameni. Multi dintre ei voiau sa se angajeze. "Ce stii sa faci?", ii intrebam. Raspunsul venea prompt, fara ezitare: "Orice!".
Au fost foarte rare cazurile si, din pacate, sunt in continuare, cand cei din fata mea stiau exact ce voiau sa faca. Si chiar se pricepeau. De multe ori a face orice pentru cei care doreau sa se angajeze insemna, de fapt, ca nu stiau sa faca nimic. De aici si reputatia noastra de a fi specialisti in orice, in toate si-n definitiv, in nimic.
Lista cu vinovati e lunga si a o insira aici ar insemna sa ma intind cu editorialul pe cateva episoade. Partea mai proasta este ca priceperea noastra in toate s-a perpetuat in timp si problema a ramas valabila si astazi.
Anii grei de tranzitie in care n-am fost in stare sa vedem incotro ne indreptam, daramite sa mai si planificam care vor fi serviciile, meseriile cautate intr-o Romanie a anilor 2000, intr-o Romanie gata pentru integrarea in Uniunea Europeana. Chiar asa, planurile de scolarizare ar tine cont de aceste lucruri? Si, mai ales, cine hotaraste domeniile in care trebuie sa avem specialisti? Nu cumva universitatile de stat si particulare arunca pe piata absolventi, licentiati in domenii care nu vor avea nici un viitor in Romania? Pentru ca noi, neamul asta de talentati, avem si talentu’, se putea altfel sa trecem dintr-o extrema in alta.
Dintr-o tara cu specialisti in toate si-n nimic sa ne transformam intr-o tara cu specialisti in de toate pentru nimic. De-asta e, veti spune, de Romania vorbesc, eterna si fascinanta...
