Scârbă

25 Oct 1997
Scârbă
Televiziunea Publică se află în acest moment sub controlul nimănui. Vorba vine, pentru că ea are un stăpân care apare numai aşa cum apare şi curcubeul. Ca să vezi cine e stăpânul ei trebuie să fie îndeplinite nişte condiţii speciale. Conducerea TVR taie şi spânzură la comandă, după bunul plac al stăpănilor de azi. Atacul murdar pus la cale împotriva lui Ion Cristoiu e cel mai bun exemplu. Dăm la o parte “războiul” dintre “România Liberă” şi Ion Cristoiu, cu toate că e cât se poate de nelalocul lui un război între colegii de bresală. Astfel de atacuri nu fac decât să discrediteze gazetarii, presa în ochii oamenilor. Însă intervenţia TVR (televiziunea publică ce trăieşte pe banii cetăţenilor) într-o dispută dintre gazetari şi gazete depăşeşte orice măsură. S-or fi întâmplat multe măgării la TVR şi pe vremea regimului Iliescu. Dar ceea ce s-a întâmplat în această săptămână la TVR nu cred să se mai fi întâmplat vreodată. Aşadar revin,  cotidianul “România Liberă” a publicat un atac împotriva lui Ion Cirstoiu. A doua zi, TVR a găsit de cuviinţă, la comanda cui?, să preia acest atac şi să-l difuzeze la nivel naţional. Era “subiectul” Cristoiu unul care să dea peste cap emisiunile TVR? Nu? Pun şi eu întrebări de dragul de a le pune! TVR a deveit moşia celor care o conduc. Dentologia profesinală, moraliatea, bunul simţ, toate acesta n-au nici o legătură cu conducerea TVR. Cine a avut, domnule Stere Gulea, ideea cu “subiectul” Ion Cristoiu? Cine vrea, domnule Gulea, să arate oamenilor că într-un mare regizor se află un om  mic? Cine? Aţi ştiut că acel material o să apară pe post. Dacă da, de ce n-aţi luat şi punctul de vedere al lui Ion Cristoiu, adică al celui învinuit? De ce nu aţi preluat în emisiunile dumneavoastră şi editorialul lui Ion Cristoiu în care spunea că n-a furat şi că l-a dat în judecată pe cel care a semnat articolul în “Romănia Liberă”?  Dacă nu aveţi răspuns la o singură întrebare din cele de mai sus, vă rog cu tot respectul să vă înaintaţi demisia până când nu veţi fi discreditat total. Mi-e scârbă că am ajuns să trăim într-o lume în care nişte colegi de-ai tăi te execută moral la primul ordin venit de la stăpănire!

Adio moraliate, adio coloană vertebrală, adio bun simţ, adio TVR!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră