"Fratilor, suntem in NATO!". Sigur, ne-am obisnuit cu ideea, tot incercand sa intram in ultimii ani, asa ca faptul in sine si cu atat mai putin o astfel de strigare nu mai emotioneaza pe nimeni. Si totusi, "fratilor, suntem in NATO!".
Ceea ce parea imposibil nu cu multi ani in urma a devenit realitate. Nici nu stiu daca am avut timp sa visam, de fapt, nu stiu daca am avut visul asta, cu Romania in NATO. Realitatea postrevolutionara ne-a facut foarte prudenti atunci cand vine vorba de vise. Mai bine sa dormim bustean, decat sa visam cine stie ce lucruri pe care nici macar imaginatia noastra nu le poate cuprinde, daramite realitatea. Asadar, visul NATO, a fost visat de romani pe furis, de teama sa nu fim prinsi asupra visului si-n felul acesta sa ne fie furat. Romania, o fosta tara din lagarul comunist, e in NATO! Evenimentul va fi inteles la adevarata lui valoare de istorie si de generatiile care vin. Pentru noi poate avea acum valoarea unui loc comun. Dar nu trebuie sa ne facem griji pentru asta, poate ca e mai bine asa, poate ca e mai bine sa fim rezervati, echilibrati, circumspecti, chiar daca n-avem de ce in cazul de fata, daca stam si ne gandim la amagirile si dezamagirile succesive pe care le-am trait ani de-a randul.
Probabil ca acelasi sentiment de astazi o sa-l avem si atunci cand vom fi primiti in Uniunea Europeana. Poate parea paradoxal, dar, intr-un fel, ceea ce nu ne-a dat istoria intr-o jumatate de secol, cel putin, ne da in doar cativa ani. Nu putem spune ca suntem niste rasfatati ai sortii, dar am putea sa ne bucuram de aceste evenimente importante ale istoriei noastre. Din pacate, suntem construiti ceva mai aparte si de aceea ne-am trait anii de suferinta „din tot sufletul", neconditionat, pana la capat, pentru ca acum, cand am avea motive sa credem ca a iesit soarele si pe strada noastra, nu suntem in stare nici sa zambim macar, daramite sa ne bucuram. Avem, din nefericire, ca neam o constitutie extraordinara pentru suferinta si imposibila pentru bucurie.
