M-am gândit să scriu acest material, pentru a desluși mai bine jalea din curtea Tarom. De ce au ales să retragă cu onoruri (aproape militare) ultimul A310 și ce se va întâmpla de acum încolo.
Orice companie mică visează la zboruri transatlantice. Sau longcurier. Este, dacă vreți, Holly Grail al oricărui zburător. Nimănui nu-i place să zboare prin curtea din spatele casei. Dacă vrei să arăți că ești serios trebuie să zbori departe.
Când Guvernul Roman a decis să cumpere trei A310 părea că visul acesta se va împlini. Curse către Beijing sau New York păreau probabile și posibil profitabile.
Ce-i drept A310-325 nu era cea mai bună soluție, dar era cea mai ieftină. Consuma mult, deseori era incomod pe distanțe lungi și avea, probabil, cea mai redusă capacitate posibilă a unui longcurier. Era singurul nostru model double-isle.
Și reprezenta o miză, câștigătoare sau nu.
Citeste si Airbus-ul care era să cadă la Paris a ieșit la pensie. Tarom a retras aparatul YR-LCA
Istoria ultimilor 25 de ani, la Tarom, nu a fost una roză. Nu am de gând să analizez deciziile de management ale conducerii. Puzzle-ul ar fi incomplet și judecată evident subiectivă.
Primul dintre cele trei A310 s-a zdrobit de glodul Baloteștiului, în 31 martie 1995.
Celelalte două au continuat să funcționeze, YR-LCA chiar trecând la un pas de prăbușire la Paris, un an mai târziu. Au continuat pe rute medii (Madrid, Tel Aviv) dar au fost forțate și pe rute interne sau nesemnificative (Timișoara, Viena)
Ce trebuie știut este că, o dată cu înmormântarea lui YR-LCA, în aceste zile, se îngroapă un vis. Când aripile ți se taie, nu mai poți să zbori departe. Și nici să visezi.
Lacrimile unora, sâmbătă, pe pista Otopeniului asta arată. Că s-a stins o epocă (așa cum a fost). Și că de acum începe altceva. Posibil, chiar, sfârșitul.
