Guvernul a mai întors-o o dată. Ca la Revoluţioneşti, am spus noi. Ajuns în cort, Victor Ciorbea a promis greviştilor blcoarea modificării Legii 42/1990. Dar asta s-a întâmplat, repet, în cort. După ce s-a văzut ieşit de acolo, primul ministru a avut brusc o ervelaţie: îl enervau revoluţionarii. Nu erau altceva decât o piedică în calea reformei. Concepţia domniei sale despre revoluţie şi revoluţionari devenise cu totul alta acum. Are mai puţină importanţă pentru Vuctor Ciorbea că preşedintele a ieşit în faţa naţiunii şi a luat apărarea revoluţionarilor. “Ei trebuie ajutaţi de societate – a spus Emil Constantinescu despre revoluţionari – dar nu oricum, ci asociat cu recunoaşterea meritelor într-adevăr deosebite pe care le-au avut în societate. Societatea românească nu îşi poate permite să ignore pe cei care au ajutat-o să iasă din situaţii dificile. Este complet asburdă opunerea revoluţionarilor, deţinuţilor politici, veteranilor de război”. Să nu fi însemnat nimic pentru Guvernul României, pentrun primul ministru cele spuse de Emil Constantinescu? Să înţelegem că preşedintele n-a făcut decât o mişcare abilă cu care să câştige capital politic, lăsând pe mâna guvernanţilor soarta revoluţionarilor? Au trecut mulţi politicieni prin Piaţa Revoluţiei şi, probabil vor mai trece. Cortul însă a rămas acolo. Problemele revoluţionairlor rămân şi ele. Nerezolvate. Numai Dumnezeu înţelege, probabil, îneverşunarea cu care Puterea de la Bucuerşti întoarce spatele unor oameni care în decembrie 1989 nu s-au gândit nici o clipă că viaţa lor va fi de atunci înainte monedă pentru schimbul regimurilor.
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
