Suntem victimele conspiraţiilor şi scenariilor de tot felul. Probabil că asta ni se treage de la Revoluţia din decembrie şi este o povară de care nu o să scăpăm niciodată. Schimbarea, de fapt mai mult sau mai puţin demiterea celor trei miniştri, e cel mai bun, cel mai recent exemplu. A fost mai interesant şi mai comercial să se spună că schimbarea celor trei miniştri a fost făcută pentru distragerea atenţiei de la referendum. De parcă opinia publică şi presa ar fi pe la începutul anilor '90 şi ar înghiţi o astfel de diversiune. Diversiunea n-a existat pentru că n-avea nici un rost. Drept urmare, presa a scris despre referendum şi populaţia a aflat tot ce s-a întâmplat pe 18-19 octombrie. Cred că schimbarea celor trei minştri s-a făcut pentru că trebiua făcută. Fără se existe un alt scenariu. Imaginea miniştrilor Puwak şi Beuran, extrem de şifonată, s-a răsfrânt în tot acest răstimp şi asupra Guvernului şi a credibilităţii sale. În ceea ce priveşte pe Şerban Mihăilescu, acesta plăteşte statutul său de “mama răniţilor”, cum îl numeşte primul-ministru, statut care a dus la cazurile Păvălache şi Teodorescu. În afara tuturor speculaţiilor rămâne actul în sine, fără precedent, chiar dacă a fost făcut cu întârziere: demiterea, remanierea sau schimbare, nu contează forma, celor trei minştri. Şi acest act aparţine premierului Adrian Năstase. Punct.
