Reinventarea României

Momentul istori de ieri m-a gâtuit de emoţie. Mi-au jucat în ochi lacrimile fără să aibă curajul să curgă. Nu vreau să fiu patetic, dar după ziua de ieri m-am simţit eliberat, parcă am scăpat cu toţii de un blestem de care nu credea că o să mai scăpăm vreodată. Am dezbrăcat o haină grea pe care am fost obligaţi să o purtăm fără exagerare o jumătate de secol. O şubă grea care nu ne-a apărat de nici unul dintre viscolele istoriei tercute sau mai recente. Ştiam că o să intrăm în NATO. Dar ieri, când am auzit numele ţării noastre, emoţia m-apus în situaţia de a înţelege importanţa acestui moment. Un omment istoric, un moment care ne dă dreptul după atâta amar de vreme să redscoperim mândriade a fi român. O mândrie care-şi pierduse sensul, o mândrie care exista doar în mintea noastră, în amintirea noastră. Da, putem să vorbim acum, pe bună dreptate, despre mândria de a fi român. Mă bucur  că fac parte dintr-o generaţie care după ce a trăit şi anii grei de comunism, a trăit şi decembrie '89 cu o speranţă nebună, o generaţie care astăzi este suficient de tânără pentru a trăi, a înţelege şi de ce nu, a se bucura de schimbările excepţionale ce au avut şi o să aibă loc în continuare. O generaţie care poate n-ar fi înţeles ceea ce se întâmplă acum dacă n-ar fi trăit acei ani din comunism, o generaţie care trăieşte cu atât mai mult bucuria privind fără mânie în urmă, o generaţie care a păstrat în permanenţă în suflet suficientă speranţă pentru a merge mai departe.
România, odată intrată în NATO, nu se poate schimba peste noapte. România trăieşte astăzi un vis împlinit, dar nu se poate da de trei ori peste cap şi să se transforme într-o altă ţară, mai bogată, mai civilizată. Dar putem s-o schimbăm noi, chiar avem mai mult ca niciodată datoria să facem asta. E de datoria noastră să începem reinventarea României. Şi acest lucru se poate în fiecare zi, fără hei-rup, fără cine ştie ce campanii de reclădire. România se reinventează în fiecare zi o dată cu orgoliul şi mândria noastră. Unii sunt fericiţi că am intrat în NATO, alţii sunt sceptici, dar cred că cel mai important lucru este să fim conştienţi ce înseamnă asta.
George Bush vine la Bucureşti. Nu vine să ne consoleze. Vine să ne spună că de aici înainte putem avea încredere în noi. Fie şi numai pentru asta merită aplaudat. Abia cum, o dată cu venirea lui aici, puteam spune în sfârşit, după atâta aşteptare, că “au venit americanii!”