Dacă începem să învinuim electoratul pentru rezultatul alegerilor din 26 noiembrie aşa cum au început deja să facă unii, înseamnă că n-am înţeles nimic din scrutinul de duminică. Nu e pentru prima dată când politicienii nevotaţi dau vina pe electorat, pe cetăţenii cu drept de vot. Cică de ce nu i-a votat pe ei? Că ei erau cu moţ în frunte şi stea! Ba mai mult, un oarecare Dorin Marian, care deunăzi făcea naveta Cotroceni – Monte Carlo, a declarat senin, întrebat fiind cum îşi explică faptul că CDR nu intră-n Parlament, că el şi partenerii politici au fost votaţi de populaţia conştientă. Pe cuvântul tău de pionier crescut printre tufele de la Cotroceni? Care va să zică ăia care nu te-au votat pe tine sunt inconştienţi? Cam aşa ar veni? La 26 noiembrie 2000 românii au votat realitatea sau, mai bine spus, împinşi de realitate. Realitatea asta care pentru unii, în general pentru cei aflaţi la putere este un fel de Fata Morgana, pentru cetăţenii de rând este palpabilă, este trăită. Asta este explicaţia simplă, extrem de simplă pentru rezultatul alegerilor de duminică. Să incluzi acest rezultat în nu ştiu ce filozofie a doctrinelor politice este o tâmpenie absolută. Dacă-i întrebi pe oameni, indiferent pe care, dacă au votat stânga sau dreapta, nu vor şti să-ţi răspundă. Votul lor a fost expresia unei stări de spirit determinată de realitatea în care trăiesc. Numai filozofia destinului unui popor prea încercat poate fi invocată, aşa de sanchi; pare şi o formă interesantă de a masca eşecul de către cei care au pierdut alegerile. Dar mi-e teamă că n-au înţeles nimic, cel puţin unii, din rezultatul alegerilor! Pentru simplu fapt că nu înţeleg realitatea, n-au trăit-o şi n-o trăiesc nici acum. Atât!
