Răzmerița urzită cu atâta râvnă mediatică de duduia Gabi s-a fâsâit lamentabil. Ceilalți douăzeci și nouă de puciști s-au dovedit a fi, de fapt, numai... șapte. Restul se știe, România nu-i tocmai tărâmul curajului și-al consecvenței în idei, în acțiune. Ne aprindem greu și ne stingem iute, melic oriental. Strânși degrabă să-și judece șefu', pesediștii s-au lepădat, la intrarea în sala răfuielii, de telefoanele mobile, nu și de năravuri.
Și gâlceava s-a prelungit pănă în noapte, cu vorbe spurcate aruncate dintr-o parte în alta, ca la partid... Fără să se piardă cu firea, ministresa Muncii și-a înfipt ghearele și ocările în șuvițele platinate ale primăriței deviaționiste, ca-n filmele proaste cu muieri de mahala. Dar ce nu i s-a reproșat țațetei de la Capitală! Puțin a lipsit să i se azvârle în obraz potopul acela nimicitor de pe vremea demascărilor din anii '50, cum că „a călcat alături de linia partidului că acum câțiva ani umbla cu niște oameni filfizoni.” Până azi n-am aflat cine ar fi „oamenii filfizoni” (1), că, zău, nu mi i-aș putea închipui în stare de așa ceva pe acoliții din Voluntari ai distinsei complotiste.
Unul s-a abținut de la crucialul vot, deoarece „el nu vrea să coboare pe nimeni și nici să urce pe nimeni” (2) , nu, el se căznește să-și păstreze locul călduț, de activist important.
Alții s-au întors din drumul revoltei și, smeriți, fiecare a cuvântat aidoma înaintașilor dâmbovițeni: „Cu profundă durere trebuie să constat că în cazul de față am manifestat o vigilență tocită.” (3) Numai că, „deși manifesta o frământare în legătură cu această lipsă, n-a reușit să-și analizeze cauzele abaterii sale.” (4) De ce s-ar tortura lăuntric cu asemenea zguduiri de conștiință ? Mâine e o altă zi, când, sigur, capul conducătorului efemer va pica negreșit... Iar el, lașul, va ieși din nou în frunte, arogându-și merite și funcții...
La spartul târgului, destui s-au umflat în pene și parcă i-am auzit perorând caraghios, ca odinioară: „Nemulțumirea mea a răbufnit imediat după ședință (nu repet aici toate vorbele exact, pentru că ele conțineau și o înjurătură).” (5) Haida-de, m-am plictisit de mamelucii ăștia partinici, viteji mereu după, niciodată înainte ori în timp ce !
Concluzia zgomotosului CEx de la PSD ? O știm de demult, căci istoria se repetă implacabil și tragicomic: „Cu acest prilej a ieșit puternic la iveală atitudinea împăciuitoristă și de gură căscată a unor lucrători” (6) „ciumați” de roșul ideologic, ca să-i citez pe huliganii din autoporeclita societate civilă.
Molohul din Kiselleff și-a supraviețuit propriei prostii, încă una dintr-un șir scandalos, însă „ulciorul nu merge de multe ori la apă.” Înțesate de trădători și de inși necăpătuiți (cumva și de ofițeri acoperiți?), formațiunile politice postdecembriste par, adesea, adevărate grupuri de briganzi în stare de orice pentru păstrarea sau sporirea puterii. Fiindcă puterea înseamnă bani, și democrația costă de ne-a rupt șalele, perversa ! Iar dacă Partidul Comunist Român își croise program din sloganul „nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă”, suratele ce i-au urmat ne dau niscaiva pâine și circ cu ghiotura. D-ale capitalismului balcanic...
Marian Nazat (www.mariannazat.ro)
[1] „Învinuirea” cu pricina i-a fost adusă lui Constantin Doncea în 1958 în Nota de cercetare întocmită de către Comisia de Control a Partidului Muncitoresc Român, pe marginea participării sau nu a tovarășului Gheorghe Gheorghiu-Dej la grevele de la Grivița din 1933 (Evenimentul zilei).
[1] Despre Mihail Roller în Nota de cercetare.
[1] Declamația lui Mihail Roller.
[1] Ibidem
[1] Ibidem
[1] Ibidem
