Dacă am văzut că nu merge cu subiectele internaţionale, că m-a tăvălit cineva pe Facebook de n-am înţeles dacă era pasiune sau trompeta lui Fidel Castro, m-am gândit să rămân la ale noastre, cele de toate zilele.
Şi o să facem un exerciţiu de imaginaţie: cum ar fi dacă Radet ar fi un restaurant?
Pe din afară ar fi o locantă decentă, pe dinăuntru o bodegă comunistă.
Vrei o vodcă la aperitiv? Nu te aştepta să aibă 30 de grade, că nici prin calorifere nu primeşti aşa ceva.
Vrei o ciorbiţă fierbinte, să te mai dezmorţeşti? Fără nicio problemă o să primeşti o zeamă lungă şi călâie şi-o să ai de aşteptat, cam cum aştepţi să vină apă caldă.
Vrei un sifon la şpriţ? Vine băiatu', dar să nu te aştepţi să aibă şi presiune, că, dacă ai nenorocul să stai la etaje "mai superioare", nici apă caldă n-are presiune.
O fripturică, ceva, la felul principal? Se face, da' rece, să nu te frigi cumva pe limbă. Nu e rece că e cineva rău intenţionat, nu, e rece pentru că farfuria trebuie să treacă printr-o grămadă de mâini de neamuri, prieteni şi obligaţii care trebuie să mănânce şi ei o pâine, nu-i aşa?
Te lipseşti de deşert, după aventura gastronomică şi ceri nota. Nota ţi-o aduce un chelner unsuros, cu ochii pe buzunarele tale ca pe butelie.
Nota e bine umflată şi chelnerul mai cere şi bacşiş, c-aşa vrea muşchii lui de monopolist iar tu n-ai încotro, scoţi banii şi achiţi. Iar la ieşire te simţi mic şi umil în faţa maşinilor cu care au venit la serviciu angajaţii bodegii.
Dragă RADET, între insolvenţă şi indolenţă diferenţa e atât de mică....
