S-a creat o întreagă nebunie cu ratele astea. Odată apărută informaţia că în curând românii nu mai pot cumpăra bunuri de larg consum în rate, n-a mai reuşit nimeni să o oprească. Cu toate firmele de specialitate apărute în ultimii ani, comunicarea este o problemă în România. Dacă stăm acum să mergem pe fir n-o să ajungem nicăieri, cu alte cuvinte n-o să aflăm ce a creat această psihoză a ratelor. Degeaba au venit autorităţile să liniştească populaţia că nu vor fi scoase ratele, pentru că nu mai vrea nimeni să le creadă acum. Cred că mecanismul inducerii unei astfel de informaţii este mult mai simplu decât s-ar putea crede la prima vedere. Cum în România veştile sunt de obicei proaste, a fost de ajuns să se discute, să se vorbească despre rate, nu neapărat de rău, cu atât mai puţin că n-o să mai existe, şi nebunia a început. “E clar, dacă ăştia vorbesc despre rate, au ceva cu ele, vor să le scoată, vor să ni le ia”. În acest caz, spre deosebire de majoritate, n-a aruncat nici un nebun piatra pentru ca apoi milioane de oameni să încerce s-o scoată. Nu, în acest caz e de vină soarta. Soarta unui popor care nu mai crede că i se poate întâmpla şi ceva de bine, un popor care nu mai crede veştile bune până nu le vede împlinite - şi poate nici atunci -, un popor care atunci când are parte de o informaţie uşor inexactă sau parţială, o trece automat în categoria celor rele.
Mă întreb dacă se va încumeta cineva să studieze psihologia poporului român după decembrie '89 şi, mai ales, care vor fi rezultatele.
