Câtă ură s-a strâns pe scena politică în ultimii ani! E o atmosferă irespirabilă, în care fiecare îşi pândeşte adeversarul să-i dea în cap, să-i ia gâtul. Învrăjbirea forţelor plitice din România, dacă o fi pus-o cineva la cale, a reuşit total. Pe plaiurile mioritice nu mai există două tabere politice, putere şi opoziţie, aşa cum este peste tot în lumea democatică. La noie eistă doi duşmani de moarte care, în lupta lor oarbă, nu mai pot vedea interesul naţional. Ţinta lor e una singură: jugulara adversarului. Şi acest lucru nu se întâmplă doar între putere şi opoziţie. Partidele aflate la guvernare duc între ele, încă de când s-a format coaliţia, un răzoi de gherilă: PNL cu PD, PNŢCD cu PNL, PD cu PNŢCD, adică toată lumea cu toată lumea. Dincoace, în opoziţie, scandalul Costea a reuşit să taie toate punţile, atâtea câte mai erau, dintre PDSR şi ApR. PRM se află şi el în conflict, ca să nu spunem război, cu ApR şI PDSR. Praf şi pulbere pe scena politicii româneşti. Şi ceea ce e foarte grav, preşedintele, care ar putea să fie mediator în această problemă, nu face altceva decât să-i întărâte şi mai tare. Emil Constantinescu, prin imaturitatea politică de care a dat dovadă în aceşti ani, de când e preşedinte, prin implicarea sa în politicianismul de doi bani, prin sforile pe care le-a tras în culisele politicii româneşti, reprezintă pentru România eternă şi fascinantă deziluzia secolului XX. Ne aşteaptă vremuri grele, fraţilor! La nici zece ani de la aşa-zisa renaştere a democraţiei, scena politică e putredă şi mare minune dacă mâine-poimâine nu se va prăbuşi peste noi.
