Din când în când, mai ales atunci când n-avem ce face, ne inventăm câte o problemă care musai se transformă într-o dezbatere naţională. Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns, cum dintr-o problemă foarte serioasă se extrage exact partea care poate fi supusă băşcăliei. Concret, din tot ceea ce înseamnă aderarea României la structurile Uniunii Europene şi, vai, avem atâtea probleme, noi ne ocupăm de povestea porcului. Mai bine spus, a felului în care este sacrificat Ghiţă pe meleagurile noastre. Este sau nu este tradiţia sacrificării porcului în conformitate cu normele europene? Iată problema pe marginea căreia îşi dau cu părerea guvernanţi, băgători de seamă, specialişti, filozofi ş.a.m.d. De curând, ca spectacolul să fie complet, cu accente de circ, reprezentanţii Ministerului Agriculturii au cerut sprijinul şi părerea Bisericii. La o astfel de cerere, pajiştea albastră a României a înflorit, dovedind încă o dată, bineînţeles, fără să mai fie nevoie, că suntem o ţară tristă plină de umor involuntar. Şi involuntar am vrut să spun. Bănuiesc, e dreptul meu, că vor urma seminarii şi conferinţe pe marginea felului în care românul îşi taie porcul, asezonate cu declaraţiile politice de rigoare.
Cât despre celelalte capitole de integrare, nu interesează pe nimeni. Pe noi ne preocupă, nu-i aşa, să intrăm cu porcii în Europa. Şi ăia, tăiaţi!
