PNŢCD-ul nu sună întotdeauna de două ori

03 Mar 1994
PNŢCD-ul nu sună întotdeauna de două ori
Deoarece "poştaşul sună întotdeauna de două ori”, Opoziţia n-a stat mult pe gânduri şi a ciocănit ieri a doua oară, prima dată a făcut-o joi PSDR-ul la poarta PDSR-ului. E drept că degetele partidului dlui Cunescu, firav reprezentate în parlament, n-au făcut cine ştie ce zgomot, dar a fost de ajuns ca partidul de guvernământ să deschidă uşa că dl. Coposu a şi pus piciorul în prag. Şi asta chiar dacă la discuţiile de ieri a participat dl. Ion Diaconescu, domn care a apreciat după această întâlnire că: "Vom susţine acţiunile unui guvern minoritar în măsura în care acestea vor corespunde intereselor generale ale ţării şi vor fi  convergente cu principiile formaţiunii noastre politice”. Dar ce ne facem, că nici nu s-a răsucit bine cheia în uşa de la încăperea unde a avut loc întâlnirea între PNŢCD şi PDSR, că a şi început şedinţa Consiliului Convenţiei Democratice condusă de dl. Emil Constantinescu, care a declarat la sfârşitul acesteia: "S-a stabilit ca cele două întâlniri să fie urmate de o discuţie în bloc a Convenţiei cu PDSR-ul prin care să se realizeze un acord privind ieşirea din criză a României pe baza căruia să se poată forma o nouă majoritate parlamentară, care să suporte un mai receptiv faţă de sindicate”. La nici câteva minute după această declaraţie, 16 federaţii sindicale şi sindicate libere din Societatea Naţională a Căilor Ferate Române au anunţat  deschiderea unui conflict de muncă cu administraţia. Călătorii care au condus personalele la trenul guvernării sunt rugaţi să coboare din vagoane. Bună dimineaţa!

 

 

 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră