Scriitoarea Tatiana Niculescu ne-a învățat de multă vreme cu tratarea istoriei prin personaje. Unele documentate, altele supuse propriei intuiții, multe aduse strașnic din condeiul ascuțit în taina așteptării harului relevator. Așa e și cu această ultimă carte. Nepovestitele iubiri. 7 minibiografii sentimentale (Humanitas, 2021, 173 pg.). Avem de a face cu șapte filme de scurt metraj - tot iubim premiile pe temă - care aduc dinaintea noastră posibile personaje iubitoare. Sunt convins că cifra șapte nu este întâmplătoare și că în fapt avem dinainte un scurt tratat de iubire imposibilă. Veți citi despre Nicolae și Mathilde - O iubire interzisă (veți vedea/citi de ce, pp. 9-52), Constantin și Eufrosina - Tragedia familiei Poroineanu (pp. 53-74); Sophie, mon amour - Prima iubire a unui adolescent precoce (pp. 75-94); Neaca și Dimitri - Amor basarabean cu năbădăi (pp. 95- 118); Frank și Lisabetta - Un spion la curtea reginei Maria (pp. 119- 138); Giovanetta și Francesco - Misterul icoanei de la Sulina (pp. 139- 152) și Flora și Samuel - Povestea uluitoarei doamne Baker (pp. 153-173). E un joc al apelor în care istoria este doar pretextul pentru a respira - o clipă - taina unor iubiri. Citind cartea, am avut regretul că nu va fi fost totul așa cum povestește Tatiana Niculescu și că și-a ucis - oarecum, cu grație - personajele în non-istoric. Un miez minuscul de adevăr a germinat poveștile și poate că n-ar strica să înțelegem în demersul autoarei apelul la redescoperirea prin iubire a lumii urii în care ne scăldăm. Este exercițiul propus de Sf. Ioan Damaschin în Varlaam și Ioasaf - trecerea în plan istoric a cunoașterii, pelerinajul interior în descoperirea Iubirii. Este parte din epistolele eminesciene - teribil de telurice în fapt - ori din minunatele povești din interiorul romanului lui Dinu Pillat – Așteptând ceasul de apoi (Humanitas, 2010) sau clausura luminoasă din Gabriela Adameșteanu în Dimineața pierdută (Polirom, 2011) și ethosul iubirii simple, din scrierile Ilenei Vulpescu – îmi vine în minte romanul Preludiu (Ed. Tempus, 2017- dinaintea oricărei alte scrieri). Pentru Tatiana Niculescu pare o zonă ieșită de sub crepuscularul cotidian, aceasta, a istoriei iubirii. Și nici nu-și mai naște atât de mulți preopinenți guralivi. Îndrăgostiții stinși în icoana morții învață nemurirea cu simplitate. În tăcere. Nu judecă povestașul!
preluare tribuna.ro
