Partidul Mnentalităţilor Bolnave

Caraghioslâcul în care a căzut, din păcate, ideea de pluripartidism nu ne-a ocolit nici în acest an. Nici mai mult, nici mai puţin de 51 de partide politice au trecut prin furcile caudine ale înscrierii la Tribunal şi majoritatea lor ne vor oferi, începând de mâine, pâinea şi circul de rigoare. Paleta este largă, aşa că dacă oscilaţi cumva între PDSR, PNL, ApR, UDMR, PRM, CDR 2000, PD sau UFD puteţi închide ochii şi  pune degetul pe listă. Să zicem că aţi nimerit peste Partidul Alternativa Verde Ecologiştii (PAVE). Stai, precum Moromete, şi te întrebi cine or fi şi ăştia şi când or fi apărut ei. Sau nimereşti peste Partidul Convenţia Ecologistă din România. Şi, iar te întrebi: de unde, Doamne iartă-mă, au înverzit dintr-o dată ecologiştii în România că atunci când a fost vorba despre accidentul de la Baia Mare veniră tocmai ăia de la Greenpeace să ne facă ordine în zonă. După părea mea, verzii din România nu sunt în stare nci măcar să-şi ude grădina cu flori din faţa casei, darămite să se ocupe de ditamai sistemul ecologic.
Să trecem totuşi la o altă categorie de patride pentru a nu fi acuzaţi de cine ştie ce pasiuni politice pentru o formaţiune sau alta. Ajungem astfel la Partidul Reîntregirii Opţiunea Daco-Latină. Aici putem să avem variante la întrebări. De pildă, o fi existând şi vreo opţiune anglosaxonă” Şi dacă nu, nu s-or găsi vreo 10.000 de semnături ca să rezolvăm şi problema asa? Care  o fi diferenţa dintre această formaţiune politică (sic!) şi o alta denumită Partidul Naţional Ginta Latină, o formaţiune care face şi ea politică la rândul ei?
Pentru noua generaţie avem mai multe sortimente. O dată este partidul dlui Lis şi al fostei iubite, viitoare nevastă. Oana. Dar vine tare din urmă un nou partid care se numeşte Partidul Generaţia 2000,  prescurtat GK. Cine o fi având atâta timp să stea şi să se gândească la asemenea denumiri, dar mai ales cui i-o fi trecut prin minte să înfiinţeze asemenea partide? Şi reversul: cine o avea timp să-i voteze?
Puzderia de partide şi partiduleţe este şi acesta unul din motivele pentru care România va sta pe un taburet în jurl mesei Uniunii Europene (când o fi să fie să intrăm) în locul unui fotoliu confortabil. Pentru că ne place nouă, românilor, să ne băgăm în seamă atunci când nu este cazul. Şi oricărui amator i se permtie să strângă 10.000 de semnături, să  cumpere trei timbre şi un dosar şi, între două raite prin piaţă, să treacă pe la Tribunal să-şi înscrie partidul. Mai avem să facem o formaţiune politică despre tigăile nespălate, despre geamlâcul ferestrei sau despre pietrele  cubice din stradă. Pntru că la noi totul se poate.
Avem o politică derizorie pentru că ne-o facem  derizorie. Avem conducătorii pe care îi merităm, pentru că asta ni se oferă. Dar avem şi un fel numai al nostru de a nu avea simţul ridicolului atunci când vrem să facem un anume lucru despre care noi credem că am descoperit apa caldă. Avem deci o mentalitate bolnavă. Soluţia? Poate îi vine cuiva ideea de a face un partid. E timpul ca sita să cearnă mărunt, mărunt. Şi cât mai repede, mai repede…