Intr-o jungla asa cum a fost si inca mai este viata postrevolutionara a Romaniei au aparut specii umane dintre cele mai ciudate. Culmea este ca daca aparitia lor era pe undeva fireasca, ceea ce a urmat a fost dezvoltarea lor, nicidecum disparitia lor.
Ceea ce, pe fond, inseamna ca societatea romaneasca n-a atins normalitatea, ba dimpotriva, a devenit din ce in ce mai ciudata. Daca asteptam ca lucrurile sa se aseze, dorinta ne-a fost indeplinita numai ca s-au asezat cele rele, iar cele bune inca mai plutesc pe undeva asteptand sa le vina si lor randul. Fel si fel de specimene, paraziti, pungasi, atarnatori, speculanti, santajisti nu numai ca n-au disparut, dar au facut din felul lor de a supravietui si prospera o adevarata profesie.
Aceasta-i drama Romaniei. Si ea inca n-ar fi atat de mare daca parazitii, paramecii sau pur si simplu jigodiile respective n-ar fi devenit „modele" pentru multi dintre oamenii acestei tari. Cand au vazut ca se poate si asa, sau mai ales asa, multi au abandonat ideea de a reusi in mod cinstit, profesionist.
Sincer sa fiu, nu stiu cum se poate indrepta aceasta stare de lucruri, ce mecanism ar trebui pus in miscare pentru a arunca in aer o lume in care jigodiile sunt la mare pret si fac legea.
E unul dintre acele momente in viata unui ziarist, cand abordezi un astfel de subiect, in care stai si te intrebi daca munca ta a avut sau mai are un rost.
E sentimentul acela al inutilitatii cand vezi cum intr-o tara care urmeaza sa intre in Uniunea Europeana se dezvolta tocmai speciile, specimenele care de obicei traiesc in mocirla, ca sa nu zic in hazna. M-am saturat sa tot scriu ca ne meritam soarta.
Cred, uneori, ca am trecut dincolo de pragul resemnarii. Nu ma intrebati unde am ajuns, ca nu stiu sa va raspund.
