Pentru ca mare lucru de salvat din campania la locale nu mai este ma gandeam sa incercam sa facem ceva pentru ca la toamna, la alegerile generale sa se schimbe ceva.
Mi-as dori ca la parlamentare sa participe oameni noi. Sa vedem pe afisele electorale figuri noi, sa incercam sa descoperim ce se afla in spatele unei poze, in spatele unui zambet, in spatele unui costum. Ne-am saturat de aceiasi candidati, pe care-i cunoastem pe dinafara si pe care, culmea, incercam sa-i redescoperim o data la patru ani, cand ei, saracii, nu mai au nimic de descoperit, fie si numai pentru ca nici n-au avut vreodata. Mi-as dori sa ne intoarcem la inceputurile noastre postdecembriste cu mintea de acum. Mi-e greu sa cred ca am urma aceeasi cale, ca am duce aceeasi vanatoare de vrajitoare si ca, in definitiv, am repeta nenumaratele greseli facute in toti acesti aproape cincisprezece ani. Cred ca am ajuns aici si n-am ajuns unde trebuie, comparativ cu celelalte tari din fostul lagar communist, pentru ca am mers pe extremele democratiei. O democratie inteleasa fie ca o libertate absoluta, in care poti sa faci ce vrei, fie, datorita statului, livrata ca o libertate ingradita, uneori chiar ca in perioada comunista. N-am gasit calea de mijloc, calea cel mai putin reproductiva, n-am gasit echilibrul care sa ne ajute sa trecem aceasta punte a tranzitie si am cazut, atingand des cele doua extreme.
Cred ca avem de ales intre a ne duce in continuare crucea, deja legati de ea si batuti in cuie, si a schimba ceva. Si, ca sa continuu ideea de la inceput, cred ca primenirea clasei politice, schimbarea ei intr-o mare masura ar insemna ceva. Ar fi un prim pas, urmat inevitabil si de altii. Altfel, ne putem aseza la locurile noastre asteptand cuminti ca destinului sa i se faca mila de noi si sa ne compatimeasca!
