Mă uit în jur, lumea se luptă cu vârsta, cu urâțenia, cu dizarmonia. Vrea să le amâne, să le păcălească, să le înfrunte... Tinere și tomnatice, adolescenți și maturi, cu fel de fel de reparații locale ori capitale defilează prin fața noastră... Toți vor să corecteze o natură zgârcită, în căutarea himerei perfecțiunii corporale... Acolo unde genetica n-a fost îndeajuns de darnică, se face apel al bisturiu, la sintetic... Omul s-a săturat să-și suporte fără crâcnire condiția și se joacă de-a Creatorul... Asistăm la un spectacol grotesc, cu indivizi refăcuți în cabinetele de chirurgie plastică, mințindu-se pe sine, victime ale unui narcisism comic... Inși care își resping alcătuirea rezultată din încrucișarea autorilor, negați și ei printr-o simplă intervenție invazivă pe piele, pe carne...
Nu demult, cercetătorul britanic Robert Edwards, „părintele fertilizării in vitro”, descoperire ce i-a adus Premiul Nobel pentru medicină în 2010, a declarat că „În lumea actuală se investește de cinci ori mai mult în medicamente pentru virilitatea masculină și silicoane pentru femei, decât în vindecarea bolii Alzheimer. Din această cauză în câțiva ani vom avea bătrâne cu bustul mare și bătrâni cu penisul tare. Dar niciunul nu-și va aduce aminte la ce servesc.”
O remarcă mai nimerită nici că se putea, tipul ăsta, care se află la originea „primului bebeluș conceput în eprubetă”, a surprins absurdul unor vremuri mai artificiale și mai caraghioase ca oricând...