Am aflat de un sondaj realizat în ţările din Uniunea Europeană, care arată că România este pe un penultim loc în ceea ce priveşte aderarea, cu puţin înaintea Turciei. Cu alte cuvitne, cetăţenii ţărilor din Uniunea Europeană nu ne vor în Uniunea lor sau, dacă vreţi să ne minţim, ne vor, dar pe la coada listei. Cică nemţii şI francezii, prietenii noştri francezii şI nemţii, vreu sa spun, ne vor cel mai puţin în Uniunea Europeană. Foarte doriţi ar fi, cap de listă, ungurii. Sigur, noi ne-am obişnuit în ultimii ani să ne regăsim prin coada clasamentelor de orice fel, nu e nici o tragedie, dar de fiecare dată ne-am văzut victimele unor conspiraţii internaţionale. Ne-a fost ani de-a răndul cel mai la îndemână argument, cel mai bun şI, poate, singurul. Cred că a trecut vremea în care să ne credem împinşi la periferia Europei, fără să căutăm o explicaţie şi-n propria curte. Oare noi n-om avea nici o vină? Ştim că suntem cei mai frumoşi, cei mai deştepţi, cei mai înalţi, că ne credem buricul Europei iar, uneori, chiar al întregii lumi. ŞI la ce ne-a folosit acest lucru în ultimii zece ani? La nimic! La absolut nimic! Dacă nu vom începe să căutăm cauzele adevărate ale şecutrilor noastre repetate, înseamnă că am adormit de mult ca naţie. V-aţi întrebat vreodată de ce consumăm noi, românii, un tub de pastă de dinţii pe an, pe gură de locuitor? Ca să luăm un exemplu banal. De ce ţiganii României sunt aproape, exclusiv, purtătorii de imagine şi cuvânt ai României prin marile capitale din Europa? De ce căminele de copii sunt singurele locuri de reportaj pentru ziariştii străini? N-are rost să mai adaug aici întrebările referitoare la economie, întrebări la care n-au reuşit să răspundă guvern după guvern. Dar noi cei revoltaţi de aceste clasamentela care România este abonata ultimelor locuri, noi ce-am făcut? Ne-am revoltat să răspundem în cor, ne-am revoltat de la citirea listei până la uşă. Atât! Suntem veşinic revoltaţi pe soartă, pe istorie, pe conducătorii, o ţară de revoltaţi care se prăbuşeşte în propria revoltă.