Iar n-a castigat nimeni la loto. Pana la urma, asta e o veste buna. Daca ar fi castigat cineva era o veste proasta pentru milioane de oameni.
Dar sa nu fim egoisti, pana la urma ar fi bine sa existe un castigator. Pe care bineinteles, in "dulcele" stil romanesc, o sa-l injure toata lumea. Si, pana la urma, trebuie sa inceteze suspansul si iluzionarea milioanelor de romani care viseaza saptamana de saptamana ca vor pune mana pe marele pot. Dar tot ceea ce s-a intamplat in aceste saptamani ne arata ca ne-a cam lasat moralul. Vedeti, in mod intentionat am scris "cam" tot ca sa ne mai ramana o speranta, o sansa. Pe romaneste spus, daca tot ne-am amagit pana acum, sa ne amagim pana la capat. Este, de fapt, ceea ce am trait in anii lungi si grei ai tranzitiei.
Dupa ce rasarise soarele si pe strada noastra in decembrie ‘89 si, implicit, aparuse norocul, am facut tot ce ne-a stat in puteri sa ramanem fara el, sa fie batjocorit sistematic. Iar cand am ramas fara el, fara de noroc adica, am inceput sa-l invocam, sa-l cautam s.a.m.d. Si, pentru ca n-am reusit sa-i dam de urma, am inceput sa ne iluzionam ca va veni el spre noi, ca nu se poate sa ne fi lasat de tot, oare ce-am facut sa nu-l mai meritam?
Cam, iarasi cam, pe aici am ajuns, noi, cei fara de noroc, noi, cei care n-am reusit sa primim nici macar un leu in plus fata de ceea ce am muncit. Ba, dimpotriva, si din leul ala s-au mai gasit unii sa ne ia ceva fie pentru ca asa au vrut ei, fie ca pur si simplu le-am dat noi. Si atunci daca norocul nu ne-a suras niciodata, in general, si, mai ales, la "jocurile de noroc", si nici nu ne-a dat nimeni ceva degeaba, de unde nebunia asta cu jucatul la loto? Cred ca numai "disperarea" poate sa ne faca, impotriva oricarei logici si impotriva trecutului nostru, sa devenim o tara de jucatori la loto.
Amestecati numerele, urmeaza ultima iluzie!
