Cred că nu există prea mulţi cetăţeni ai României care să aştepte ca acum, după alegeri, pe străzile şi trotuarele ţării să înceapă a curge lapte şi miere. Nici câinii nu vor avea în vârfurile cozilor covrigi cu susan, cu mac sau sare. Nu de altceva, dar patria fu adusă în situaţia de a fi găsit fundul sacului. Nu că l-ar fi căutat dinadins, nu că şi-ar fi dorit să ajungă aici ca s-o poată lua dela zero şi de la capăt, ci aşa se întâmplă. Se întâmplă, de fapt, ca pe la cârma ţării să se fi perindat nişte specimene care n-avuseră nimic de-a face cu poporul, pe care-l călăriră cum putură ei mai bine. Acum vin alţii. Unii sunt pregătiţi să le ia gâtul înainte de a-l pune pe butuc, adică înainte de a intra-n pâine. Care pâine nu va fi dintr-o dată mai mare, mai albă, mai ieftină şi mai pufoasă. Alţii vor ca acolo unde le stau picioarele să le stea şi capul dacă într-o lună, o lună şi ceva, n-au pus ţara pe roate şi, pe deasupra. S-o dea şi de-a dura. Cu alte cuvinte, într-o lună să se facă din rahat bici, apoi să-l auzi cum plesneşte. Sunt alţii, ăştia îl văzură odată pe Dumnezeu pedeserist, care sunt pregătiţi ca PDSR să stea la putere până-n 2050, când prim-ministru ar putea fi unul dintre nepoţii lui Adrian Năstase. Noi n-avem idei preconcepute legate de felul în care trebuie privită venirea PDSR şi a lui Ion Iliescu la putere. Ştim că de-aici înainte vom avea un guvern minoritar PDSR, că acest partid împreună cu aliaţii săi cu care a format Polul Democrat Social, PUR şi PSDR, domină cele două Camere ale Parlamentului. Şi cam atât! N-aşteaptă nimeni minuni de la cei veniţi la putere la sfârşitul acestui an - minunile se mai găsesc prin basme – dar toată lumea aşteaptă din partea acestei guvernări responsabilitate. O foarte mare responsabilitate, absolut necesară pentru situaţia dezastruoasă în care se află astăzi România. Dar despre ce aşteptări are populaţia de la noua putere, de la noul preşedinte voi mai scrie şi-n zilele următoare.
