O nouă remaniere!

18 Dec 1997
O nouă remaniere!
Primenirea Guvernului Ciorbea a dat – unde sunteţi voi, scepticilor? – primele rezultate. Sigur că ele nu sunt cele aşteptate, dar aceste rezultate nu vin întâmplător, ci în urma primelor măsuri pe care tehnocraţii noştri le-au laut la faţa locului. Bine, veţi spune, dar nici n-au avut timp să facă prea multe: unul dintre miniştri n-are minister, altul e plecat prin străinătate, iar altul stă şi cugetă. Aşa e, numai că nic nu trebuie să facă mare lucru, odată intraţi în Guvern, reforma s-a speriat ca proasta şi aşa a rămas. “Lasă-ne dom’le, cu vorbele, spune ce-au făcut?”, veţi întreba pe bună dreptate. Vă spun, dar aveţi şi voi puţină răbdare. Poate că vă gândiţi la reducerea fiscalităţii, la creşterea nivelului de trai, numai că astea nu se pot face peste noapte. Aşa că guvernanţii au scăzut… “salariile?” – muşcă-ţi limna -, “numărul borcanelor cu murături?” – nţţ! – temperatura. Reforma temperaturilor a început înMoldova, temepraturile au ajuns până la -30 grade Celsius şi va continua la Bucureşti, unde se vor înregistra -20 grade Celsius. Lăsând gluma la o parte, vrem nu vem, ca la fiecare sfârşit de an trece la guvernarea ţării Cabinetul iarnă. Minştrii Viscol, Gger şi Zăpadă, cu sau fără ordonanţe de urgenţă, vor lua frâiele reformei până la apariţia primilor ghiocei. Iată care este de fapt adevărata remaniere a Guvernului Ciorbea.

Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră