Stau şi aştept pe la colţuri noua generaţie. Nu cea de sacrificiu, suntem sătui de generaţii sortite sacrificiului, generaţii învingătoare de altfel, cel puţin ale umilinţei învingătoare. Stau şi aştept pe la colţuri tânăra generaţie provocatoare, cu zâmbetul pe buze, trufaşă şi nu prea, generaţie care să scoată căluşul din gura României, să muşte de gât viaţa, s-o văd gâlgâind de sânge. Stau şi aştept pe la colţuri noua generaţie, izbucnind din rădăcina unei lumi în schimbare, generaţie care să aibă un pas înaintea rotirii şi dezrotirii intereselor mai-marilor pământului, generaţie care să facă Europa să-şi plece urechea pentru a asculta bătăile unei noi inimi, cu un nou puls nemaiîntâlnit printre revoluţiile trăite. Stau şi aştept pe la colţuri noua generaţie, răsărind întru mântuirea unui neam care a supravieţuit la marile încercări prin inspiraţie, printr-o rătăcire sclipitoare pe care unele popoare o aşteaptă câte un secol şi numai vine, o generaţie care să ne pună pe gânduri şi-apoi la muncă. O generaţie cu aripi, dar cu picioarele pe pământ, o generaţie care să vadă departe, dar care să simtă şi prezentul. O generaţie cu îngeri şi draci, Doamne iartă-mă!, totodată, aştept pe la colţuri...
