O nouă echipă

Cu sau fără Hagi, pentru a continua cele scrise ieri, echipa  naţională de fotbal a României merge mai departe. Cel mai mare câştig la acest turneu al Campionatului European a constat în titularizarea unor tineri de mare talent, care au confirmat pe deplin încrederea acordată. Echipa naţională se află la ora schimbului de generaţii sau, mai corect “întrepătrunderii” dintre generaţii. Chivu, Contra, Mutu şi-au câştigat la acest Campionat European locul într-o echipă care, cred eu, a devenit mai puternică decât era înainte de “Belgia şi Olanda”. Hai să vedem ce unsprezece ar putea alinia România pentru primul meci cu Italia din prelimnariile Campionatului Mondial din 2002, să vedeţi c-o să-mi daţi dreptate: Lobonţ (Stelea), Chivu,  Gică Popescu, Filipescu, Cosmin Contra, Dorinel Munteanu, Hagi, Florentin Petre (Dan Petrescu),Mutu, Adrian Ilie, Ganea (Viorel Moldovan). Ei, ce ziceţi? ŞI nu uitaţi că mai avem în lot şi alţi jucători, de aceeaşi valoare ca şI cei enumeraţi mai sus, cum ar fi Prunea, Hâldan, Lincar, Roşu, Lupescu. Marele câştig al României la acest CE, în afară de performanţa de a ajunge în sferturi, este că tricolorii au reuşit construirea unei noi echipe, mai tânără, mai omogenă prin îmbinarea a două generaţii, mai puternică. Este  extraordinar că această schimabre s-a făcut în focul luptei unei competiţii de cel mai înalt nivel. Noua echipă a României, domnilor, vă place, nu vă place, a fost construită în Belgia şI Olanda, urmează consolidarea ei în preliminariile  CM. ŞI un merit în acest lucru absolut extraordinar, un eveniment senzaţional pentru echipa României, aş risca să spun, îl are şi Emeric Ienei. Asta nu înseamnă că Emeric Ienei, după această performanţă unică la naţională, trebuie să rămână pe mai departe antrenor. Poate că e rândul lui Hagi să conducă destinele echipei naţionale ca antrenor, dar şi ca jucător. Un jucător care nu trebuie să joace neapărat toate cele 90 de minute. Sigur, vor sări ca arşi contestatarii lui Hagi, însă atmosfera şi echilibrul din sânul tricolorilor sunt mai importante chiar decât, îndrăznesc să spun, formula de echipă. Destinele echipei naţionale trebuie luate în mâini de cei care au dus-o până aici, reuşind în aceşti zece ani performanţe la care nici nu  visasem înainte de 1989. Cred că Mircea Sandu a înţeles mai bine ca oricine aceste lucruri şI o să ia cea mai potrivită hotărâre în acest sens. În ceea ce-i priveşte pe colegii din presă care s-au apucat să-l desfiinţeze pe Hagi după acest CE, ţin să le amintesc că cei mai mulţi dintre ei au devenit ziarişti de sport, de fotbal, făcându-şi un nume pentru că  a existat această echipă naţională extraordinară, a existat acest mare jucător. Dacă aş fi rău, aş spune chiar că Gică Hagi şI echipa naţională i-au făcut  ziarişti. Dacă nu era această mare generaţie, ce-ar mai fi scris ei despre blaturile lui Mitică şi Costică, dintr-un campionat ruşinos, mizerabil, până la demonetizarea lor ca ziarişti? Ce plăcee nebună aveţi să puneţi cuiva coroana pentru  ca apoi s-o puteţi da jos!