Poate fi o dimineata ca oricare alta daca n-ai timp sa-i deslusesti sensurile, asteptarile, perspectivele. Asadar, mai intai de toate trebuie sa ai timp de pierdut, sa nu fii gonit nici macar de umbra ta.
Sa stai la o masa intr-o dimineata de sambata si sa te uiti deasupra lumii, sa lasi timpul sa curga, sa nu-i pui nici un obstacol, sa nu-l supui la nici o incercare, iar tu la randul tau sa nu i te supui, sa-l tratezi ca pe un aliat. Lucrurile din jurul tau sa aiba o greutate pe care tu s-o poti controla, sa nu te deranjeze nici departarea, nici gandurile, grijile, pur si simplu sa te scufunzi intr-o dimineata de sambata ca intr-o baie de soare, de lumina.
E ziua in care poti sa comunici cu cei din jurul tau, de la aceeasi masa cu tine, tacand. Tacerea poarta cel mai bun dialog intre noi, privirea si cate un cuvant - doua spuse usor leaga si mai bine starea de risipire cu rost, fara timp, fara ceas, aproape si fara aer.
E un fel de ratacire in timp, de suspendare a lui, viata, paradoxal, curgand lin in sensul invers al acelor de ceasornic. E senzatia aceea de plutire in timp si in spatiu, cand ti-e teama sa mergi mai departe, dar nici n-ai vrea sa te opresti.
Cert este ca intr-o dimineata de sambata tacerea ia locul cuvintelor, iar cuvintele locul tacerii, inventand un nou vocabular. De fapt, un dictionar explicativ al tacerii plin de ochi, maini, gene, frunti si sprancene, mai putin cuvinte.
Incet-incet caldura patrunde in toate sapand adanc pe langa noi, ziarele sunt topite usor, paginile lor devenind niste pojghite de gheata, cuvintele cad in cesti si pahare. Astfel incat prin zatul cafelei poti citi despre jaful secolului si sinuciderea misterioasa a lui Mihail Erbasu.
Dupa ce, intr-o dimineata de sambata a stat putin pe ganduri, viata o ia de la capat si merge mai departe.
