În monotonia instalării noii puteri, o ştire a bulversat opinia publică: conducerea UFD a decis retragerea partidului din CDR 2001! Săvezi şi să nu crezi! Trebuie ca Uniunea Forţelor de Dreapta, în frunte cu liderul său, să fi avut un curaj nebun să facă acest pas. Noi am scris despre parstasul CDR demult la fel şi despre CDR 2000. Ba, mai mult despre această ultima Conveţie am averizat la vrmea respectivă că i-a fost mâncată coliva înainte de a se naşte. Dar, cine să bage în seamă semnalele noastre umile şi dezinteresate? Domnul Varujan Vosganian care, bănuiesc, şi atunci când vorbeşte cu soţia crede că se adresează poporului, iar atunci când, întâmplător, vorbeşte poporului parcă se adresează soţiei? Marea dramă a dlui Vosganian şi implicit a formaţiunii politice pe care o păstoreşte constă în faptul că se consideră buricul politicii româneşti, cu toate că la o radiografie mai atentă a scenei UFD s-ar putea să nu apară. Şi atunci, de unde aroganţa asta? De la neînţelegerea realităţii, în primul rând, şi de la însămânţarea artificială care a precedat naşterea UFD, în al doilea rând. Pentru că formaţiunea cu pricina este un fel de clonă a câtorva idei de dreapta puse pe hârtie de câţiva amatori de politică. Amatori fără credinţă în ceea ce fac. N-aş fi scris aceste rânduri dacă n-aş crede în necesitatea apariţiei pe scena politică a unei forţe de dreapta veritabile, adevărate. Ceea ce face acum UFD seamănă, iertaţi-mi exprimarea, cu sinuciderea mortului. În loc să vii să spui în faţa opiniei publice că ai fost beat când ai intrat în CDR, te apuci să spui că e târziu şi că trebuie să pleci acasă. Adică, folosind cuvintele celor din UFD: “Foştii parteneri şi opinia publică vor înţelege că CDR 2000 nu mai poate constitui o structură politică de viitor”. Noapte bună, copii!
