O bubă pentru neliniştea dumneavoastră

22 Iul 1997
O bubă pentru neliniştea dumneavoastră
Emil Constantinescu, preşedintele tuturor românilor, şi-a luat mâna de pe coaliţie. Unii vor  spune că nici n-a putut s-o cuprindă cu toate partidele din ea, cu siguranţă mâna preşedintelui a stat pe pieptul PNŢCD.  Din când în când ea mai poposea şi pe gât. Numai când partidul lui Petre Roman făcea, iertaţi-mi expresia, gât. Ce a fost, a fost. De acum înainte preşedintele nu va mai interveni pentru aplanarea conflictelor din coaliţie, care coaliţie a avut buba de la bun început. Mi se scărpinau aliaţii la bubiţă, pac, venea preşedintele şi sufla până mai trecea durerea. Azi aşa, mâine aşa până  cănd buba de la începuturi s-a transformat, a crescut, ajungând astăzi ditamai buboiul. Nemaiavănd cine să sufle în el, probabil că se va sparge. Şi, spre ştiinţa politicienilor, el se va sparge tot  în capul nostru.Ţarase tot roagă de guvernanţi s-o guverneze şi pe ea niţel. Iar ei, guvernanţii, se străduiesc să mimeze destul de bine guvernarea. De aici şi senzaţia că avem trei guverne într-unul singur. Guvernul CDR, Guvernul PD şi Guvernul UDMR, toate aflate în Guvernul Ciorbea. Şi, ca să ne întoarcem de unde am plecat, în caz că buboiul  va plesni, cine o să guvernezeţara? Papa de la Roma? Nu! Mircea Lucescu? Nu! Atunci poate  PNŢCD! Bun, de acord! Ce-o să se întâmple însă atunci când gvuernul nou creat va fi surprins de o furtună, în cort, pe muntele Găina? Iar or să cântre din gură guvernanţii Macarena şi Deşteaptă-te române până când o să (ne) stea ploaia, economia, norocul?  Oţarăguvernată dintr-un cort, exact asta ne mai lipsea! Şi totuşi, care ar fi soluţia dacă actaula coaliţie guvernamentală se va sparge? Poate doar Emil Constantinescu, preşedintele tuturor românilor, să aibă o soluţie. Altfel, tot românul o va lua cu mic cu mare spre muntele Găina în speranţa că va găsi o nouă cloşcă cu pui de aur. Şi dacă n-o va găsi, vai de cocoşelul prim-ministru!

Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră