De cate ori se intoarce cineva acasa dintr-o vizita in strainatate, prima observatie pe care o face se refera la relaxare.
E vorba de relaxarea oamenilor pe care-i intalnesti pe strada, prin magazine, pe oriunde. „Cum ajungi inapoi acasa, de la Otopeni incepe nebunia. Toata lumea se agita, toata lumea vorbeste, toata lumea se grabeste, toata luma impinge, injura si eventual e gata sa sara la bataie." Asa este! Observatia este cat se poate de corecta.
Departe de a fi relaxati, reprezentam in toti acesti ani un popor haituit, un popor care nu mai are rabdare cu timpul, care de fapt, numai are rabdare cu nimic. Toate angoasele, toate complexele, toate frustrarile, toate resemnarile au facut din noi un popor care vrea sa le faca repede pe toate, nu conteaza ca prost, superficial sau fara nici un rost, acum, repede, pe loc si sa nu ne stea nimeni in cale ca ne enervam si facem urat.
Suntem in permanenta apasati de ceva, tot timpul parca ne urmareste cineva si de aici reactia noastra si comportamentul nostru. Si-n trafic, dar si la masa vrem sa fim primii, sa rezolvam repede ce avem de rezolvat, in tot ceea ce facem nu conteaza ceilalti, conteaza doar ca n-avem rabdare si… viata trece pe langa noi si n-am apucat sa facem nimic.
Cand tocmai aceasta agitatie, toata aceasta nebunie in care traim - sa facem, sa strangem, sa prindem, sa apucam - ne indeparteaza de ceea ce dorim.
Asa trece viata pe langa noi. Si in loc sa ne asezam, sa ne linistim, sa ne gandim, in sfarsit, sa facem ceva pentru a stopa aceasta nebunie, noi facem tocmai pe dos. Si obtinem pana la urma ceea ce meritam. Suntem inghititi de haosul pe care l-am creat din dorinta noastra nebuna de a ne trai libertatea de care n-am avut parte atata amar de vreme.
