N-aveţi un idol în plus?

Gică Hagi nu este zeu. Gică Hagi nu este prim-ministru. Gică Hagi este antrenorul echipei naţionale de fotbal a României. Şi “Regele”, încoronat de noi toţi, al fotbalului românesc. Nu s-a urcat singur pe tron, nu ne-a obligat să-l punem noi, el chiar a fost “Regele”. Şi a rămas, chiar dacă nu mai joacă, până la următorul rege al dinastiei fotbal. V-aţi năpustit asupra lui, cerând-i capul, ca şi când ar fi fost primul-ministru şi ar fi ratat calificarea în NATO sau Uniuena Europeană. L-aţi tăvălit de parcă ar fi fost nu ştiu ce ales din înâmplare al ţării care şi- a înşelat alegătorii. L-aţi atacat ca pe un ministru care a mărit nejustificat preţurile la energie electrică, benzină şi căldură. L-aţi analizat ca pe un comisar-şef al Fondului Monetar Internaţional care n-a acordat nu ştiu ce împurmut României. Or, Gică Hagi, vă reamintesc, este antrenorul echipei naţionale de fotbal a României. Doar atât! Asta este singura funcţie pe care o deţine Gică Hagi în România. Nu, nu este o funcţie de slujbaş al statului din care să dea socoteală Parlamentului sau Guvernului. V-aţi trezit dintr-o dată a fi cei mai înverşunaţi, cei mai pragmatici, cei mai neiertători cu Gică Hagi. Tocmai cu Gică Hagi. Îl trataţi pe acest om aşa cum nu i-aţi tratat întotdeauna pe cei care vă mint şi vă înşală de mai mult de zece ani. Batjocura lor nu a trezit atâta revoltă în voi, sfidarea lor nu v-a făcut niciodată să fiţi atât de aspri. Nu, în faţa lor aţi adormit demult, nu mai avţei glas, ciocul e mic de tot, nu mai aveţi nici o pretenţie, rogu-vă, mişcaţi-vă gâtul că le-a amorţit piciorul pe el. Dar, dintr-o dată, doar pentru că a pierdut calificarea la un campionat mondial – nu e puţin , dar nici atât de mult pe cât vreţi voi să pară -, trebuie să-i tăiaţi capul. Ce mai contează că este unul dintre puţinii oameni care au adus în aceşti ani bucurie poporului român? Ce contează că, spre deosebire de alţi, n-a minţi, n-a furat, n-a înşelat? Hai, omorâţi-vă idolul, ce mai staţi!?! Devoraţi-l! Asta e meseria de bază în România, asta e meseria naţională? Ziarişti, cititori, chibiţi, băgători de aseamă v-aţi trezit cu toţii şi
“vedeţi” acum ce ştiaţi de la bun început: că Hagi nu este un mare antrenor (încă)). De parcă ar fi spus cineva că este cel mai mare antrenor! Că n-are experienţă! De parcă n-aţi ştiut din prima secundă, de la numire, lucrul ăsta! Că a trecut prea repede din ghetele celui mai mare jucător al tuturor timpurilor în postura de antrenor al echipei naţionale! Ştiaţi şi asta, nu vă mai faceţi că nu ştiaţi! De ce n-aţi spus nimic atunci? Că trebuia mai întâi să înveţe să vorbească bine limba română! De parcă până acum a vorbit truceşte, iar noi, cipurile, nu ne-am putut da seama cât de bine vorbeşte româneşte. Hai să fin serioşi! Viaţa e uneori prea nedreaptă. Dacă la Ljubljana, Contra ar fi dat gol când a scăpat singur cu portarul, acum Hagi era marele antrenor al neamului. Sau dacă arbitrul hoţ ne-ar fi acordat penalti la incrusiunea lui Mutu. Nu e drept ca Gică Hagi să plătească de unul singur, să parcurgă distanţa de la extaz la agonie. Este, cred prea mult pentru un timid care şi-a trăit pe teren, neavând parte de ele copilăria, adolescenţa şi ce-o mai fi venit după ele. Pentru că Gică Hagi nu este un zeu. Gică Hagi este un om. Şi antrenorul echipei naţionale de fotabal a României. Atât.