"Ziarul este ca o fată frumoasă”, îi spuse poştaşul bărbatului din faţa sa, un posibil abonat. "Îl iei, îl pui pe genunchi şi începi să-i mângâi paginile. Dar numai după ce ai în mâinile cu care îl desfeţi chitanţa de abonament pentru o lună, un trimestru, cât te ţine dorul, poţi să-i săruţi ultima pagină”, adaugă omul cu şapcă şi cu tolbă; una tocită în care pe vremuri ducea la casele oamenilor "Scânteia”, "Romănia liberă”, "Flacăra”, "Săptămâna”. Acum, o dată prins în vârtejul acestui editorial, poştaşul român poate fi dus până jos, deasupra semnăturii redactorului şef, dar ştirea cum că din mustaţa lui Ion Ţiriac înfloreşte o filială a băncii sale taman la Moscova nu-l lasă. Fostul tenisman care a jucat mai mult pe fundul terenului, apreciază că "ruşii au fost întotdeauna parteneri tradiţionali ai României”. Probabil că dl. Ţiriac a uitat de passing-shot-ul Ribbentrop-Molotov, prin care fileul (a se citi graniţa) a intrat mult în terenul nostru. Aşa e-n tenis! Şi pentru că tot veni vorba de bănci, cu puţin înainte de miezul nopţii am aflat că procesul celor doi redactori ai televiziunii, Mihai Predescu şi Vasile Tolcsvai, acuzaţi pentru luare de mită (15.000 dolari) şi ultraj, s-a amânat pentru data de 2 februarie. Doamna Paula Iacob, apărătorul lui Predescu, a cerut instanţei un nou termen, argumentând că este absolut necesar ca audierea să înceapă cu denunţătorul. Un alt redactor al televiziunii, aflat în libertate, însă, dl. Radu Nicolau, a pus în faţa ochilor dvs., ieri seară, în jurul orei 21:00, o emisiune bine făcută. La un moment dat reporterul a întrebat o bătrână ce nu mai prididea cu greutăţile şi cheltuielile la ce va mai renunţa pentru a putea face faţă situaţiei. Răspunsul a venit ca o ghilotină, tăind microfonul lui Nicolau: "La viaţă!”
Bună dimineaţa, cititori ai "Jurnalului Naţional” oriunde vă veţi afla!