Mormântul lui Ceauşescu

Sute de oameni s-au strâns vineri, 26 ianuarie, la mormântul lui Ceauşescu. Încă de la primele ore ale dimneţii a început pelerinajul, dacă nu cumva e prea mult spus, pe la mormântul celui care a fost şeful statului în perioada 1965-1989. O categorie însemnată de oameni îl regretă pe Nicolae Ceauşescu, regretă vremurile când acesta se afla în fruntea României. Sunt tot mai multe voci care se fac auzite, voci care, rezumând, spun că “era mai bine pe timpul lui Ceauşescu”. Politicienii, ziariştii şi analişti s-au repezit să-i facă nostalgici comunişti, ceauşişti ş.a.m.d. Nu, domnilor, cei care au trecut ieri pe la mormântul lui Ceauşescu şi mulţi alţii care gândesc aidoma lor sunt, înainte de orice, oameni. Oameni care îşi fac nişte calcule ale dracului de simple şi îngrozitor de adevărate: ei trăiau mai bine pe vremea lui Ceauşescu. Pot fi acuzaţi aceşti oameni, pot fi ei puşi la zidul infamiei? Eu cred că nu. N-au nici o vină pentru faptul că viaţa îi pune în situaţia dramatică de a gândi aşa. Sigur, sunt destui deştepţi care-i fac proşti, lipsiţi de educaţie, neadaptaţi ş.a.m.d. De parcă prin lumea capitalistă a Europei occidentale ar trăi numai deştepţi, numai luminaţi, unul şi unul şi, vezi Doamne, de-aia au înţeles capitalismului, economia de piaţă, democraţia. Iar noi, proştii lumii, n-am înţeles nimic. Dacă e cineva care crede că democraţia lor, ca şi a noastră, trece prin altă parte decât prin stomac, cred că se înşală amarnic. Nu vreau să le iau apărarea celor care se duc să-l plângă la mormăntul său, dar nici nu pot să privesc liniştit cum aceştia sunt puşi la zid. La mormântul lui Ceauşescu ar fi trebuit să se ducă toţi politicienii, guvernanţii români să stea de vorbă cu oamenii, să atingă şi să simtă cu toată fiinţa lor realitatea cea mai dură, cea mai tristă şi să răspundă, dacă sunt în stare, la întrebările oamenilor care se închină la mormântul fostului preşedinte comunist. Ar merita, de politicieni vorbesc, urcaţi cu toţii într-un autobuz care să-i ducă pe aleile Cimitirului Ghencea şi să privească spectacolul incredibil desfăşurat lângă crucea împuşcatului de Crăciun. Eventual să stea lipiţi de geamuri, în autobuz, dacă n-au curaj să coboare, să se apropie şi să-şi ia notiţe, să facă fotografii. Poate că aşa vor putea înţelege cine sunt ei, de unde vin, încotro se îndreaptă şi, mai ales, ce se întâmplă cu ţara şi în ţara pe care au păstorit-o unsprezece ani. Şi au păstorit-o aşa de bine încât, cu fiecare an care trece, se înmulţesc oamenii care se strânga la mormântul lui Ceauşescu. Un mormânt care tinde să devină barometrul vieţii din România. Trist, dar adevărat şi dramatic.