Cine trece valea seacă, cu lămpaşul scos din teacă? Nimeni altul decât Luceafărul huilei româneşti, cel care a dat ţării mineriadele scrise cu litere e aur în cartea minerilor şi florile (plantate) din Piaţa Universităţii. El – neasemuitul, neobositul, neînduplecatul, neînfricatul, ei bine, el – zapciul Miron Cozma a fost reales. El – omul care l-a ţinut în şah pe turnul Theodor Stolojan enervându-l atât de tare, încât a plecat bietul creştin taman în America să-şi revină, el – abonatul care a vorbit la telefon cu primul ministru Nicolae Văcăroiu trântindu-i receptorul drept în Palatul Victoria, a fost reales în funcţia de preşedinte al Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului. Nici nu fusese pus bine pe scaunul de cărbune că a şi scos antracit pe nări: "Prin alegerea mea aţi dat o palmă celor care sperau că astăzi vor scăpa de mine. Aţi dat o palmă guvernului căruia-i dovedim că Miron continuă să reprezinte minerii, fiind alesul lor. În următoarele zile o să plec la Bucureşti pentru a da mâna, în noua postură cu cei care-mi prevesteau sfârşitul, demonstrându-le astfel că Miron Cozma n-a murit. Cozma vine tare din urmă”. Bucureşteni, nu-l priviţi decât de la ferestre, nu-l lăsaţi să vă strângă mâna, căci el, Miron, mişcă ţara ca pe un vagonet: "Cum am plecat în ’90 la Bucureşti să ne câştigăm drepturile, aşa vom proceda, la o adică, pentru a le menţine. Trebuie să dovedim că ortacii Vaii Jiului nu dorm”. Sunt multe de spus, dar una-i mai de preţ – să ardă ici în piept văpaia dragostei de ţară, că dacă ţi-i dragă patria, ţi-i drag şi Miron Cozma. Care, iată, intră mândru-n abataj, călcând apăsat pe cărbunele care dă energia. Sub ochii lui se întinde lumina patriei. Miroane, fii bun şi vino să joci cu noi un tenis cu piciorul. La trei seturi, schimbăm terenul: tu la Bucureşti, noi în Valea Jiului. Bună dimineaţa!
