Pe perioada congresului UDMR de la Târgu Mureş, presa în limba maghiară din România a fost cuprinsă de o frumoasă isterie, zbierând ca din gură, cu limbă maghiară, de şarpe. Halasz Anna a scris în Romaniai Magyar Szo: “Daţi-mi voie să spun, aşa brutal, ca omul de rând, într-un glas cu ţăranul şi intelectualul: ei ne muşcă de cur şi noi ne mâncăm între noi. Să nu dăm satisfacţie, naţionalismului românesc, să ne respectăm reciproc şi să lovim în cei care ne prigonesc, şi nu unul în celalălat”. Într-un cotidian local, Nepujsag, Boloni Domokos zice: “Să ne înţelegem: maghiarimea din România nu va fi niciodată asimilată, pentru că nu e genul. Doar flăcăii regăţeni şi uniide pe aici îşi închipuie acest lucru. Dacă cineva doreşte să rezolve problema minorităţilor din România, atunci să pună tunul pe noi. Nici nu pot spune altceva decât trageţi”. Ce ne facem raţilor cu ăştia doi care ne spun “aşa brutal” că îi lăsăm să-şi bată joc de noi? Noi nu trebuie să scriem ceva de extremiştii maghiari, ei sunt sensibili ca roua pe căcat, iemediat se supără dacă încerci să le arăţi lungl nasului, care după ei porneşte din fundul Moldovei şi se opreşte înfundul lui Laszlo Tokes. Flăcăi maghiari cu pixu-n mână, voi cei care incitaţi, în primul rând, pe cetăţenii maghiari de rând, dacă nu vă potoliţi şi nu reuşiţi a nu mai confunda toleranţa cu “muşcă de cur” şi înţelegerea cu “du-te-fute”, o să vă treziţi în ţara nimănui.
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
