Mi-e dor de-un chiştoc de Camel

12 Mar 1994
Mi-e dor de-un chiştoc de Camel
Nici nu s-a uscat bine cerneala pe ordinul dat de şeful vămilor prin care preţurile ţigărilor şi băuturilor străine o să scadă într-un an cât cresc altele într-o zi şi, iată, Guvernul ia o hotărâre cu care scoate din popor expresia "la botul calului".  După ce primul-ministru a aprobat construcţia a trei şcoli (cu câte 16 clase şi sală de sport fiecare) în oraşele Satu Mare, Dej şi Huedin, a pus piciorul în pragul Guvernului şi semnătura pe "Hotărârea – privind unele măsuri pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi morală a elevilor şi studenţilor”. Dacă dăm "citire” numai articolului 1 al acestei hotărâri e ca şi când s-ar întrerupe programul la televizor şi ar apărea pe micile ecrane dl. Mircea Dinescu: "În incinta unităţilor de învăţământ de toate gradele, a căminelor şi locurilor de cazare pentru elevi şi studenţi, în curţile acestora, precum şi pe trotuarele sau pe aleile de acces în aceste unităţi se interzice comercialziarea şi expunerea spre vânzare a băuturilor  alcoolice, ţigărilor, a tipăriturilor şi înregistrărilor audio şi video cu conţinut obscen”. Astfel, elevii şi studenţii pot să spună adio ţoiului de secărică servit lângă uşa cancelariei între două ţigări şi două cursuri. Şi acum, spre fericirea părinţilor care şi-au trimis copii la Bucureşti să înveţe carte, suntem nevoiţi să prezentăm şi articolul 2: "Prevederile art. 1 se aplică şi agenţilor economici care deservesc bufetele de incintă sau asigură aprovizionarea elevilor şi studenţilor cu produse de panificaţie şi băuturi răcoritoare…” O dată ce vom da publicităţii amenzile care sunt aplicate pentru încălcarea art. 1 şi 2 – amendă de la 50.000 lei la 1.000.000 lei – putem considera că revoluţia buticarilor de cămin a şi început "Grozăveşti, m-auzi; Regie, m-auzi!; Tei, m-auzi!; Agronomie, m-auzi!; Măgurele, m-auzi! Buticari din toate căminele, uniţi-vă! Bună dimineaţa!

 

 

 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră