Memorandumul pâinii

09 Feb 1994
Memorandumul pâinii
Aproape de miezul nopţii, în singura cameră unde bărbaţii vorbesc mai mult decât femeile, am numit aici Camera Deputaţilor, după dezbateri prelungite, marcate de contradicţii puternice s-a aprobat Memorandumul privind politica economică a Guvernului României pentru anii 1994-1995, convenită cu Fondul Monetar Internaţional. Cele nouă ore de  frământări au scos la suprafaţă aluatul unui proiect de hotărâre, rezultat al coordonării poziţiei coaliţiei care susţine actualul guvern. Acest lucru se reflectă prin cele 173 de voturi pentru (PDSR, PUNR, PRM, PSM şi grupul minorităţilore naţionale), 32 contra (PL ’93, PAC şi o parte din deputaţii UDMR) şi, atenţie, 79 de abţineri (PNŢCD, PER, PD(FSN), PSDR şi o parte din deputaţii UDMR). După  cum s-ar părea, Senatului nu i-ar rămâne în problema Memorandumului decât să ia coca, să-i dea cu gălbenuş şi s-o bage în ţest.  Dar iată că cineva din Senat nici nu vrea să audă de "pita” frământată în Camera Deputaţilor. E vorba de Comisia pentru buget şi finanţe a Senatului care crede că "Parlamentul României nu poate aproba un document care ulterior să fie respins sau aprobat cu amendamente de  Consiliul directorilor executivi ai FMI. În timp ce o luptă e gata să înceapă (Senat, Camera Deputaţilor), o alta continuă. Comitetul executiv al organizaţiei PNL a Sectorului 2, Bucureşti i-a exclus din partid pe dl. Cataramă, dl. Călin Popescu Tăriceanu şi dl. Radu Cojocaru. Şi, pentru a nu mai avea somn, pe lângă insomnia mea de editorialist al nopţii, au mai apărut smiorcăiturile noului născut al presei româneşti, "Ultimul cuvânt”. Numărul de astăzi al bebeluşului este plin de umezeală, vezi ultima pagină pe care stă scris cu litere de-o şchioapă: "Sex, drog şi umezeală”. Bună dimineaţa!


Alte stiri din Editorial

Ultima oră