Marinarul şi poporul

30 Mai 2000
Marinarul şi poporul
Doi prieteni mai vechi, unul marinar şi altul fost prim-ministru, s-au întâlnit la un congres. Până aici, nimic neobişnuit. Odată ajunşi amândoi pe scenă, s-au pus spate-n spate şi au început să tragă în toate direcţiile şi-n toate ţintele. Sala îi aplauda şi-i ambala totodată. S-au  complimentat reciproc: gazda, şeful partidului care-şi ţinea congresul, a spus despre marinar că “e o floare rară în politică, reprezentând realitatea şi curajul”. Cin’ să fie, cin’ să fie? Dacă ne uităm bine la ultimele sondaje, am putea spune că e chiar acceleratul, dacă nu i-ar fi plăcut atât apa şi vapoarele. O floare rară care reprezintă realitatea şi curajul, ziceţi? O fi floarea-de-colţ? Dar asta nu prea  răsare pe aici, pe malurile Dâmboviţei, altfel eram înclinaţi să credem că ea e! În sfârşit, o să aflăm noi până la pucntul final al tabletei cine este marinarul. Dar cine este şeful partidului care-l lăuda pe marinar? Păi, acest secret nu ni-l poate spune decât cel care reprezintă în eterna şi facinanta Românie realitatea şi curajul: “Este cel care a stat mereu în spatele lui Traian Băsescu şi fără de care nu s-ar fi încheiat acordul PSAL”.  Acum aţi înţeles? Aş vrea să vă mai chinui niţel, dar sunteţi prea inteligenţi ca să vă mai duc eu cu vorba. Traian Băsescu, ministrul transporturilor şi totodată candidat la Primăria Capitalei, şi Radu Vasile, preşedintle Partidului Popular, căci  despre ei este vorba, şi-au dat mâna peste ţară şi deasupra capului făcându-i praf pe: Mugur Isărescu, ţărănişi, liberali ş.a.m.d. A fost  întâlnirea  frumoasă ce le-a adus aminte celor doi de vremurile bune, în care se întâlneau la masa rotundă de la Guvern. Amândoi în caliate de prim-ministru, dacă e să-l credem pe Traian Băsescu: “Dânsul era prim-ministru al Convenţiei, eu eram prim-ministru al Partidului Democrat”.  Dacă mi-aduc  bine aminte la sfârşitul săptămânii trecute a fost suficient de cald. Scriu suficientpentru că aşa a fost. Dacă era  insuficient, era insuficient. Auzind declaraţiile lui Traian Băsescu, premierul crede că afirmaţiile acestuia fac parte din  campania electorală a unui ministru în concediu. Cât despre microbuzul lui Năstase tras pe dreapta de Mercedesul lui Meleşcanu, ce să mai spunem? Că a fost suficietn de cald la sfărşitul săptămâni tercute. Suficient  de cald pentru întâlnrile electorale hazlii, depăşiri în coloană şi discursuri populare de şpriţ rece, de vară.
P.S. Fondul Naţional de Investiţii, transformat de unii în Fondul Naţional de Inconştienţă, a transoformat week-end-ul, şi nu numai, într-un coşmar pentru cei 300.000 de depunători şi familiile lor. Măcar acum,în ceasul al doisprezecelea, trebuie să răspundă cineva pentru asta.

Alte stiri din Editorial

Ultima oră