Marea şansă

Am fost bătuţi ca la baschet: în ultima secundă. Ceea ce era să fie un meci egal s-a transformat într-o înfrângere dureroasă. Mai  se ne smulgem părul din cap, să ne tăvălim pe jos, nu altceva. La cinci minute de la fluierul  final, după ce mi-am revenit din şocul golului primit în utlima secundă, mi-am dat seama că meciul egal la care, culmea mentalităţii, jucătorii noştri au ţinut atât de mult nu ne ajută cu nimic, cu absolut nimic. Tot trebuia să-i batem pe englezi în ultimul meci. Atunci la ce bună înverşunarea alor noştri pentru a scoate un punct în meciul cu Portugalia? La nimic! Poate, doar pentru palmares! Ia mai daţi-l darcu' de palmares! În loc să ne lamentăm atâta că am luat bătaie cu portughezii, mai bine ne-am întreba de ce n-am jucat să câştigăm. Ne-a lipsit ca şI altădată - o să ziceţi că am un fix - mentalitatea de învingătotri. Am luat gol în minutul 95, dar noi de câte ori puteam să înscriem în celelalte 94 de minute de joc? Vă spun eu: niciodată! Aşa că hai să ne uităm înainte şi să-i batem pe engelzi. Asta dacă nu cumva ne propuneam să facem un meci egal şI să-i calificăm pe ei. Ar fi bun şiun punct, nu domnule Ienei, nu domnule Mircea Sandu? Ar fi bun, cum declara preşedintele federaţiei, la palmaers. Nu, domnilor, în România nu mai interesează pe nimeni palmaresul. Toţi vor ca echipa României să joace pe cartea atacului, să ţintească din primul până-n ultimul minut victoria, iar nu s-o aştepte. Să şi-o dorească aşa cum a făcut-o în acele prime 20-25 de minute din meciul cu Germania. Acest meci cu Anglia poate să arate adevărata faţă a României de azi şI, foarte important, de mâine. România practică de zece ani încoace un anume tip de joc, toată lumea e de acord cu asta, mai defensiv, bazat mai mult pe contraatac şi pe inspiraţia lui Hagi. Meciul cu Anglia poate să arate că România joacă şi altfel, joacă şi altceva. Un joc prin care să ne propunem înainte de orice să câştigăm, nu să pierdem. O probă de foc care na va arăta, mai ales că nu joacă Hagi, că România a ales schimbarea. Schimbarea rezultatelor bune din aceşti ultimi zece ani – argument permanent invocat de cei care o ţin una şi bună cu plamaresul – cu rezultate foarte bune. Nu ne putem mulţumi la nesfârşit cu nişte calificari şI atât. Schimbarea mentalităţii de semiînvingător cu una de învingător pursânge. Schimbarea unui sistem de joc bazat pe temporizare cu unul bazat pe atac. De-asta cred că înfrângerea cu  Portugalia e bine venită. Chiar necesară pentru schimbarea de care vorbeam mai devreme. Cred în această şansă, cred în echipa României. Cu  puţin noroc, vom merge mai departe. “Vom fi ce-am fost şi mai mult decât atât”. Hai România!