Nu m-am saturat de Romania. Pe zi ce trece o iubesc si mai mult, pentru ca-mi dau seama cat de nevinovata e, victima a toate cate se intampla si a tuturor. M-am saturat de transmisiile televiziunilor din preajma sarbatorilor de pe Valea Prahovei. Vai ce aglomeratie, vai ce reporteri, vai ce de masini, vai ce de prostie. Vai ce drum! M-am saturat de relatarile din ora in ora de la Posada, Busteni si Predeal. De parca Romania incepe la Bucuresti si se termina la Brasov. Asa cum m-am saturat de ipocrizia, nepasarea politicienilor, care in saispe ani n-au fost in stare sa faca o autostrada. La fel m-am saturat de grupurile de interes care au devenit pesonaj principal in filmul asta prost despre Romania. Intitulat chiar asa: Romania. Despre grupurile de dezinteres fata de romani nu vorbeste nimeni. De parca ar fi ocrotite prin lege: Legea tacerii. Grupurile de dezinteres s-au manifestat de la Revolutie incoace in fiecare zi, aratandu-si nepasarea, infatuarea, o prostie fata tocmai de cei care i-au ales. M-am saturat de transmisiunile televizate de la inmormantari ale bulibaselor sau ale rudelor acestora. Asta in timp ce mari scriitori, mari artisti, mari personalitati ale acestui neam au murit parca pe furis. Fara ca televiziunile de pe la noi sa dea macar o banda neagra pe ecran, asa cum se mai intampla pe vremea lui Ceausescu. Moartea accidentala a unui baiat de bulibasa nevinovat a tinut deschise buletinele de stiri doua-trei zile la rand. Nu, nu va grabiti sa anticipati ca la finalul acestui articol o sa scriu ca m-am saturat de Romania. Nu, dimpotriva! Pe zi ce trece o iubesc si mai mult, pentru ca-mi dau seama cat de nevinovata e, victima a toate cate se intampla si a tuturor. M-am saturat de reporterii frenetici care transmit de pe partii cum turistii se dau cu punga si cu capacele de la veceu pe zapada. Poate ca asta asteapta si Romania de la noi: sa ne punem cu totii pe pungi si sa ne dam drumul la vale...
P.S. N-am sa uit prea curand privirea pierduta a lui Gica Petrescu asaltat de prostia tehnologiei informatiei: era ca si cand in sufletul unui cantec de petrecere ar fi intrat o manea computerizata!
