Lupta continuă

13 Ian 1998
Lupta continuă
Jurnal de front- ziua a şasea. Dis-de-dimineaţă partidele aflate în conflict au ieşit la atac. Partidul Democrat lansează din tranşee un comuniat prin care se întreabă dacă se doreşte cu adevărat realizarea unui dialog serios în vederea depăşirii impasului. Pe la ora gustării se ard focuri mici, răzleţe trase de Eugen Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Partidul Alternativa Româniai, ş.a.m.d. Mişcări de trupe şi vorbe vin din partea trupelor concentrate ale PDSR şi ApR. Garnizoana Cotrocenilor lansează şi ea un comunicat prin care spune că în urma întâlnirii preşedintelui Emil Constantinescu cu conducerile PNŢCD şi PNL nu s-a avut în vedere schimabrea primului ministru. Soldăţelul Akos Birtalan, ne-a instruit ca întotdeauna, fără să fei citat pe ordinea de zi  îşi dă cu părerea: “Coaliţia se află pe marginea prăpastiei”. Soldatul tot soldat! Dinspre PNŢCD e lansată o salvă, aşa, mai mult de dragul războiului, din care aflăm un lucru deja ştiut: “PNŢCD rămâne consecvent în sprijinul premierului Victor Ciorbea”. Ora 18.00: Comandamentul PNŢCD iese la rampă: “Nu vrem din partea niciu nuia dintre aliaţi doar o pace de moment. Vrem garanţia unei colaborări pe termen lung şi certitudinea că astfel de situaţii nu se vor mai repeta”. Comandamentul Partidului Democrat se strânge în jurul lui Petre Roman. Lupta continuă!

Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră