Radu Vasile nu va mai vorbi de moştenire. De greaua moştenire. Ei vorbeau de dumneaei şi noi o suportam. Aşa că nu ne încălzeşte cu nimic absenţa dânsei din discursul noului prim-ministru. Cât despre luminţa de la capătul tunelului, veştile sunt cât se poate de proaste: “Pronosticurile cele mai optimiste împing abia spre anul 2000 promisa şi mult aşteptata redresare economică şi, ca o consecinţă firească, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă”, a spus primul ministru. Ceea ce ne face să spunem că această luminiţă este una dintre cele mai ciudate: cu cât te apropii de ea ca spaţiu, cu atât se îndepărtează în timp! Vă aduceţi aminte cum trebuia ea să apară prin primăvara lui ’98, apoi prin toamna lui ’98, ca să aflăm ieri că poate-poate o s-o vedem prin anul 2000. Trebuie să recunosc în faţa tuturor, iertăţi-mă tovarăşa educatoare, că desenele mele din copilărie intitulate “noi în anul 2000”, cu tot optimismul temperat care mă caracteriza, rămân şi astăzi de domeniul… SF-ului. Vă asigur că nu desenam nave cosmice, nici extratereştrii, dar nici măcar în privinţa soarelui şi florilor n-am nimerit-o.
În rest, vorba lui Radu Vvasile: “Schimbarea de optică devine obligatorie. Trebuie să se înţeleagă că acolo unde nu se poate reuşi într-o afacere nu este nimic blamabil dacă se ajunge la faliment”.
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
