Să te fereacscă Dumnezeu să lauzi pe cineva în România. Vei fi făcut imediat “cântăreţ”, “periuţă” sau de-a dreptul lingău. N-are importanţă domeniul din care provine cel lăudat. Acesta, fie că e om politic, artist sau scriitor. Cel care a primit laude devine şi el suspect de orice. Teama de a fi taxat lingău a scos din vocabular cuvântul apreciere. Când cineva se încumetă totuşi să laude o realizare o face în aşa fel încât numai înţelegi nimic din ce-a vrut să spună. Stai şi te întrebi la sfârşitul “aprecierii” dacă e o laudă reţinută sau o înjurătură dulce. Aproape nimeni nu mai are curaj să laude pentru că astăzi înjurătura face legea în România. Se înjură tot şi peste tot. Se înjură “elegant” de la tribuna Parlamentului, se înjură tăios în ziare, se înjură grosolan pe stadioane. Înjurătura a devenit rege pe plaiurile mioritice. Vedetele, idolii, personalităţile se nasc – Dumezeule, ce vremuri trăim - prin înjurătură. În ţara noastră, ca să zic aşa, dacă nu eşti înjurat, ajungi un om mort. Înjurătura este cea care te înalţă, fără ea rişti să devii un anonim. Reuşitele, împlinirile ajung să fie cunoscute prin înjurătură. Riscăm ca dintr-o lume de lingăi să ajungem o lume de birjari. Şi dacă tot vom ajunge într-o astfel de lume e bine să se gândească repede cineva la elaborarea unei legi care să se numească pur şi simplu: Legea înjurăturii.
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
