Avem şi noi unul bun şi pe ăla l-au dat afară. Îi încurca, îi enerva, îi agasa. Nu era ca ei. Le stătea ca un ghimpe la subţiori. Le strica lâncezeala, mocăiala, le strica şedinţele de Guvern, le strica …. îi developa în …… spuneau dom’miniştri, bărbiţă, da’ cu gura mare, lui îi ies toate şi nouă Poul Thomson ne iese”. “E mic, saşiu, iar noi suntem înalţi şi frumoşi, cu plete-n vânt, da’ ne joacă a popularitate în glezne”. Existaseră încercări de-a lungul timpului prin care să se găsească nişte vinovaţi pentru mersul înapoi al reformei. Chiar se remaniase ceva la un moment dat. Da’ degeaba. Altul era vinovatul. Altul era cel care le strica jocurile, bisericuţele, ordonanţele de urgenţă. Şi pentru că el trebuia să poarte un nume s-a numit Traian Băsescu. Omul care a devenit cel mai popular ministru luând cele mai impopulare măsuri. Se rezolvaseră toate problemele-n ţara asta, toate mergeau bine, locomotiva Guvernului duduia, dar, îngrozitor, Băsescu era în continuare ministru. Şi nu mai trebuia să fie. Şi n-a fost. Ar trebui, astăzi decembrie 1997, în ultima zi a anului, să ne întrebăm dacă România îşi mai permite să piardă un ministru ca Traian Băsescu şi să rămână cu un prim-ministru ca Victor Ciorbea. La anul şi “La Mulţi Ani!”
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
