Duminica, atunci cand s-a votat Constitutia Europei, la Babadag nu s-a intamplat nimic. Si chiar daca s-ar fi intamplat ceva, n-ar fi aflat nimeni. Pentru ca Babadagul traieste alt timp decat Europa si alt timp fata de restul lumii.
Aici, la Babadag, orele exista pentru ca exista ceasuri, pentru ca trebuie sa existe un instrument, pentru masurarea zilnica a timpului.
Altfel, Babadagul ar putea trai in oricare an al ultimei jumatati de secol. Pentru ca aici, in cel mai bun caz, vremea a ramas pe loc atunci cand acele ceasurilor nu s-au incapatanat si n-au vrut sa mai mearga inainte. Ba dimpotriva, au inceput sa bata in retragere, intorcandu-se in timp. In ce timp, n-as putea a va spune, pentru ca si astazi Babadagul traieste la ingemanarea dintre vis si realitate, scufundandu-se in trecut, iesind din cand in cand la suprafata in prezent, pentru a nu pierde legatura cu realitatea, cu viata.
O viata care inseamna saracie. Intr-un orasel, localitate, nici nu stiu cum sa-i spun, care supravietuieste, nu traieste! De la singurul hotel din oras, hotel de o stea, si aia cazatoare, pana la ultima casa aproape totul a ramas incremenit ca-n urma cu cincisprezece ani, peste toate acestea adaugandu-se si trecerea timpului. Jumatate din populatia Babadagului a plecat sa munceasca in strainatate, in special cei tineri, cealalta jumatate a ramas acasa si asteapta. Asteapta intoarcerea celor plecati, asteapta banii. Insulite mici de Romanii se despart, se impart intr-un arhipelag al asteptarii si saraciei, al celor ramasi acasa si un arhipelag al sperantei, al celor plecati sa munceasca in strainatate.
"Saracie, saracie!", striga la ceas de seara pe strazile Babadagului o tigancusa ca o paparuda. Invocarea saraciei in locul ploii suna ca un blestem de care Babadagul nu mai poate scapa decat pe lumea cealalta. Pentru ca Babadagul ce se numea altadata floarea Dobrogei a murit. Traieste doar umbra lui, printre reclamele luminoase de la firmele de la telefonie mobila. Sediul CEC-ului arata de parca de aici ar fi disparut banii, ceea ce nu e departe de adevar. In holul hotelului, de pe un afis publicitar zambeste marele disparut Dem Radulescu facand reclama la bere. El pare cel mai viu intr-un oras in care secundele nici nu mai dor, nici nu mai trec… Babadag, 22 iunie 2004
