Îl ştiu pe Ionel Blănculescu de pe vremea când era şef la AVAB. Activitatea domniei sale acolo a fost una de execepţie, instituţia pe care a condus-o recuperând sume impresionante din creditele considerate pierdute. A urmat numirea sa drept recompensă la conducerea Autorităţii de Control, loc în care Ionel Blănculescu s-a apucat de treabă dându-i pe mâna Justiţiei pe cei care n-au respectat legea, inclusiv pe unii din PSD. Descoperit ca un om care-şi face bine treaba acolo unde este pus, într-un moment de criză, Ionel Blănculescu a fost desemnat să ocupe interimar şi funcţia de ministru al Sănătăţii. Probabil, pe principiul are autoritate, are credibilitate, e bun a toate.
Până acum Ionel Blănculescu n-a dezamăgit, dar având în vedere câte instituţii se află în subordinea sa, există riscul s-o facă. De ce? Pentru că i-a fost creată imaginea de bau-bau al celor care nu respectă legea şi acolo unde există semne că ceva nu e-n regulă este invocat numele său şi e musai să acţioneze. Şi pentru că Ionel Blănculescu e doar un om, n-o să poată să rezolve toate fărădelegile care i se semnalează. Şi atunci toate aceste eşecuri vor fi trecute pe seama sa. Ionel Blănculescu nu poate să le facă pe toate chiar dacă ar vrea. Cu toate acestea, este împins, chemat, sfătuit să se ocupe de tot felul de cazuri de parcă ar fi singurul dintr-o ţară întreagă care poate să facă asta. De-asta cred că Ionel Blănculescu riscă să schimbe imaginea sa de justiţiar autentic în cea de bau-bau, care nu face altceva decât să sperie şIi nimic mai mult.