Jocuri și servicii

          Calvarul judiciar al multpreaostracizatului Liviu Dragnea este departe de a se fi oprit, dimpotrivă. După „Dosarul Teldrum”, mediatizat și răsmediatizat de vreun deceniu, a apărut și cel cu călătoria sprâncenată în USA, adică în „Uniunea Sovietică Ailaltă”. „Șantajul și etajul !” era o expresie care a circulat cu talent și haz nebun în Bucureștiul  interbelic. Acum avem o alta, „Drumul și dosarul !”, când ne referim la fostul lider pesedist abia întors în civilie  dintr-o detenție cu cântec. Rezumând, nici n-a apucat bine să se bucure de regimul  neprivativ de libertate, că citațiile de la procurorii anticorupție l-au și încolțit pe proaspătul descarcerat. D-aia le-aș striga stimabililor incoruptibili: „Măi organelor, nu v-ați săturat să-i tot scorniți dosare lu' Dragnea, dimineața, la  prânz și seara?”  Și, zău, că-mi mai vine să le azvârl în obraz și vorbele  nervoase ale lui Titi Teașcă către năbădăiosul Cârțu: „Cârțule, o preiei, o conduci, o driblezi,  o pierzi, o preiei, o conduci, o driblezi, o pierzi, o preiei, o conduci, o driblezi, o pierzi. Ciorbă de gulii, ciorbă de gulii, ciorbă de gulii. Ție nu-ți place, mă, și altă mâncare ? Ce vrei, mă, să-ți fac ca să mă înțelegi ?”[1] Sigur, spre deosebire de juvete, play-maker-ul din trupa din Știrbei nu pierde niciodată, întrucât există întotdeauna un judecător dispus să condamne. Important este să ticluiești  un rechizitoriu,  pe urmă fiind treaba „Sistemului” să-l dibuiască pe acel judecător. Așijderea stăteau lucrurile în Ministerul Public și înainte, nu-i nicio noutate, mi le-au turuit și mie  câțiva șefi cu șira spinării maleabilă. Însă nu cutez să moralizez astfel stimabilele organe și să le întreb aidoma controversatului  și gureșului antrenor, păcatele mele! Nu de alta, dar îmi este teamă că mi-ar răspunde asemenea driblangiului din Bănie: „Să-ți lași mustață !”[2] Iar eu mustață nu-mi las, în ciuda faptului că l-am adorat  cândva pe Charles Bronson. Chiar, nu vi se apleacă, bre,  de atâta ciorbă judiciară de gulii teleormănene ?...

                                                            *

           Citesc în ziarul nostru  național de sport o știre care mă lămurește o dată în plus că trăim într-o lume controlată total de Serviciile Secrete. Chipurile, cotidianul spaniol El Confidencial, în plină caniculă, a găsit o înregistrare șocantă taman din... 2006. Peste cinci ani vom socoti două decenii de la buclucașa întâmplare. Ei bine, individul  înregistrat nu-i altul decât Florentino Pérez, președintele megaclubului de pălitori de minge rotundă Real Madrid. Tipul rostește vrute și nevrute, dezbrăcându-i de hainele  de paradă  pe Mourinho, Del Bosque, Cristiano Ronaldo, Raúl ori Casillas, și conchide, deloc exagerat, că are „o imagine oribilă despre fotbaliști. Sunt foarte egoiști. Nu poți să te bazezi pe ei.”[3] De parcă noi, microbiștii universali, am  fi străbătuți de păreri diferite... Cine a păstrat „corpul delict” vreme de cincisprezece ani și de ce, nimeni nu ne deslușește, deși nu-i mare filosofie să ghicim. Păi, spaniolul s-a aflat recent în fruntea răzvrăților porniți să rupă din famiglia patronată temporar de dubiosul Ceferin (mentorul închipuitului Burleanu) ramura a' mai bogată și s-o mulgă de profit prin Super Liga. Vasăzică, o încăierare sângeroasă între gangsteri pentru bani, nicidecum pentru principii, ca-n orice societate capitalistă multilateral globalizată și prostită de i s-a dus buhul. Altminteri, interceptarea cu pricina ar fi rămas  dosită într-un fișet, departe de urechile gloatei de socios.

          Habar n-am de ce, deoarece nu există o legătură între istorioara péreziană și ceea ce vă voi povesti, mi-am amintit hodoroc-tronc de Sepp Blatter și de Michel Platini, acuzați deunăzi  de delapidarea  planetară  a FIFA și UEFA. Deveniți inamici publici mondiali, elvețianul și francezul s-au trezit nu numai deferiți justiției, ci și linșați mediatic. Regizorii din umbră și-au atins scopul mai repede decât sperau, impunând la Nyon un sloven cu aere  de comisar balcanic chemat să desăvârșească  o cooperativizare forțată a fotbalului și cu asta, basta!  Pricinile penale ale celor  doi, prezentați ca infractori lipsiți de scrupule, s-au rătăcit prin hățișurile procedurale și nimeni nu mai este interesat de finalitatea  lor. O operațiune tipică  pentru Serviciile Secrete de pretutindeni ! Ca și aceea care l-a blocat pe Strauss-Khan să ajungă, din șef al FMI  (principalul asasin economico-financiar  al țărilor-colonii), la Palatul Élysée.

                                                            *

          La un moment dat,  boss-ul madrilist nu se sfiește să spună că „Del  Bosque  nu știe să antreneze, habar nu are de tactică. Nu are oferte, pentru că toți  știu că nu  e antrenor. Cea mai mare țeapă văzută în viața mea!”[4] De gura   slobodă a  recent deconspiratului nu scapă nici  portughezul Fábio Coentrão,  care ar fi „un pic  retardat, conduce  fără carnet.”[5]

           Nu că brusc v-a fugit gândul la ramolitul  Joe Biden, împins  ca locatar vremelnic la Casa Albă de  către Serviciile Secrete  fără ca el să bage de seamă ? Nu că nici democratul, succesor discutabil al lui Trump prin suspiciune de fraudă electorală, n-are habar de tactică și că i s-a încredințat ditamai „Ogarul cenușiu” fără să aibă carnet ? Ce aroganță, să pui în capul nației de la poalele obeliscului washingtonian un ins cu mințile  împrăștiate, un retardat, la urma urmei, pe motiv de degradare a creierului. Mesajul mi se pare înspăimântător: „Șeful statului poate fi orice dement senil, deoarece nu el conduce, ci noi !” Trăiască democrația reprezentativă ! Așa că, „Biden și poporul lui, / Solii paradisului !” Că de fericirea adusă de Stalin și poporul rus ne-am săturat cu asupra de măsură! Deci, USA, USA! Ușaa !...

                                                            *

          Nu știu alții cum îs, dar eu nu pot să evit o întrebare tare incomodă: care mai este obiectul muncii Serviciilor noastre Secrete? Da, da, deoarece secretele de odinioară - de toate felurile -  au fost tranzacționate odată cu  schimbarea stăpânului. Trecerea, de la sovietici la americani, s-a realizat cu arhive cu tot, să nu ne prefacem  că a fost altcumva ! Bunăoară, Alfred H. Moses mărturisește că la o sindrofie oficială, „în timp ce treceam prin fața șirului de oameni care ne întâmpinau, am fost tras la o parte de Ioan  Talpeș, șeful Serviciului de Informații Externe al României, care voia să mă asigure din nou că SIE își încetase operațiunile de spionaj în Statele Unite; nici nu mi-a trecut prin minte să cred contrariul. Talpeș mi-a spus că Mihai Botez, actualul ambasador al României în Statele Unite, făcuse din încetarea operațiunilor SIE în Statele Unite o condiție pentru a accepta funcția de ambasador.”[6] La fel a declarat, și nu o dată, inclusiv Virgil Măgureanu cu privire  la Serviciul Român de Informații, așa că, informal, lucrurile sunt limpezi. Retrospectiv  vorbind, un transfug, care s-a și stabilit definitiv la Washington  după încheierea misiunii, Mihai Botez, adică, punea o condiție vădit potrivnică  țării al cărei cetățean încă era. Doar că istoria s-a scris astfel, iar cazurile în care funcționari publici, ofițeri ai serviciilor de inteligență ori magistrați băștinași au primit decorații de la state străine pentru felurite merite - nicidecum profitabile României ! - s-au înmulțit apoi scandalos. Că nimeni nu te recompensează fără ca tu să prestezi ceva în folosul lui, fișa postului nepermițându-ți o asemenea enormitate nepatriotică. Obiectivele economice strategice au dispărut subit, hărțile cu bogățiile solului și subsolului, altădată ascunse strașnic de ochii agenților de aiurea, au intrat grabnic și iremediabil în mapele investitorilor de dincolo, divulgarea spionilor s-a realizat cu tam-tam în zorii postdecembriști, așa încât mi se pare  firesc ca SRI și SIE să se ocupe de... justiție, economie, afaceri, politică, finanțe, presă, sport, cancanuri și cultură. Jocuri și diversiuni pe mize interne costelive și fără valoare de export.  Măcar de n-ar fi fost  somate să semneze pacte ale diavolului cu oficinele aliaților, ca prelungiri ale acestora în  spațiul carpato-danubiano-pontic. Căci, nu foarte demult, și URSS s-a bucurat de un statut similar și nu ne-am simțit defel harașo... Altceva oricum nu le-a mai rămas, de vreme ce stăpânii euro-atlantici  ne-au scanat până la piele și ne cunosc  cu de-amănuntul. Ce să mai ascundem de  ei și cum ? Chiar, comuniștii creaseră o structură anti-KGB în  interiorul Securității, însă  azi nu am auzit să existe o structură anti-CIA în pântecele urmașei temutei instituții de siguranță națională. Mă înșel cumva ? Să ne mai mirăm, așadar, că România nu mai e apărată de nimeni și că principalele  autorități chemate să o păzească  se preocupă de  număratul voturilor și de succesiunea președinților de partide, ori de  încarcerarea deviaționiștilor, mai ieri camarazi de arme în câmpul tactic  ?