Iris pentru totdeauna

Într-o lume în care scara valorilor a fost răsturnată, într-o lume în care mari personalităţi  ale culturii române au murit pe furiş ca nu cumva să deranjeze prea tare vacarmul şi mizera zilei, într-o lume celmai adesea urătă şi insensibilă la tot ceea ce înseamnă frumos, pe scurt, în lumea în care trăim mai apar şi întămplăti, evenimente extraordinare care entuziasmează unanim presa, opinia publică. Un astfel de eveniment a fost concertul “Iris Athenaeum”. Iată ce scria presa de ieri despre acest unic eveiment: “La concertul de la Sala Palatului, Iris, pe 6000 de voci; mii de spectatori au cântat împreună cu legendara trupă; Cristi Minculescu, un Freddi Mercury autohton; Iris Athenaeum – un spectacol unic de rock simfonic; Iris Athenaeum, cel mai grandios proiect muzical din România; Un show occidental; Iris Athenauem a trezit brusc bucureştenii din <Somnul bizar>; Concertul Iris, cu nimic mai prejos decât un recital Queen; O sută cincizeci minute de delir au fost prea puţine “Iris Athenaeum Live a adus opera şi jazzul alături de rock; iris în veşmânt simfonic – o expresie muzicală extraordinară; Queen şi Montserat Caballe şi-au  găsit sosii în România: Iris şi <Filipissima> au dat un supershow pe scena Sălii Palatului”. Iris culege astăzi aplauzele, superlativele, laurii unei cariere de ani 23 (douăzeci şi trei). Douăzeci  şI trei de ani de muncă, uneori nebună, alteori dramatică, o muncă desfăşurată de puţine ori la limita supravieţuirii. Iris este astăzi o legendă în viaţă, o legendă care cântă şi încântă, dar la fel de uşor putea fi o amintire. Cristi Minculescu, poate cel mai bun  solist rock al românilor din toate timpurile, şi ceilalţi băieţi au ştiut să rămână o echipă, o familie, ceea ce, la urma-urmei, e mai important decât orice. La concertele IRIS, de acum înainte merg bunicii, copiii lor, astăzi părnţi având pe după umeri nepoţii bunicilor, ultimii fani ai unei legende pe care am dori-o fără sfârşit. Astfel încât “Floarea de Iris” - “Iar când noi nu vom mai fi/ Vă veţi aminti/ Că a fost odată Iris” - să fie melodia cântată la începutul fiecărui concert, nu în amintirea noastră.