Ipocrita Europa

06 Feb 2004
Ipocrita Europa
Nu cred ca exista vreun ziar important in Europa care sa nu aiba in ultima vreme un subiect pe tema "Romania si adoptiile internationale". Ultimul exemplu, "Daily Telegraph", unde a fost publicata "scrisoarea" pe care comisarul european pentru extindere, Gunther Verheugen, ar fi trimis- o premierului Nastase si de aici tot scandalul.

Mai ales ca despre continutul scrisorii au circulat diferite variante, de la varianta suspendarii negocierii cu Romania, pana la varianta solicitarii Guvernului de la Bucuresti unor precizari legate de un numar de adoptii internationale. De fapt, fondul problemei este cu totul altul. Aici e vorba de ipocrizie cat Parlamentul European de mare.

Adoptiile internationale atat de hulite: de catre cine sunt facute, stimati concetateni?, vorba lui Iliescu. De tari din Europa: Italia, Spania, Marea Britanie, Franta si, bineinteles, Statele Unite.

Copiii n-au fost adoptati in lumea a treia, prin Asia sau nu mai stiu pe unde. Ci tocmai in tarile care au un cuvant greu de spus in Uniunea Europeana si, implicit, in Parlamentul European. Pai, si atunci? Cum vine asta? "Noi adoptam copii din Romania si dupa aia sarim pe ea, vai, dar nu se poate asa ceva, si nici n-o mai bagam in Uniunea Europeana."

Romaniei nu i se intampla altceva decat sa plateasca politele electorale ale politicienilor din Parlamentul European. Adica politele reprezentant ilor diferitelor partide de prin tarile Europei care se afla in plina campanie electorala.

E foarte periculos pentru democratia europeana ca tarile care vor sa intre in UE sa devina victimele intereselor politice meschine, ale intereselor politice dictate de nu stiu care tara a Uniunii Europene.

Asadar, Romania se afla fara voia ei si fara sa aiba vreo vina in mijlocul unui scandal declansat de interesele electorale ale unor tari din Uniunea Europeana.

Alte stiri din Editorial

Ultima oră