Batalia electorala pentru Bucuresti a fost fada. Chiar daca ea a beneficiat de serviciile unui Mitica Dragomir care s-a luat in serios, n-a putut depasi decat pe alocuri mediocritatea.
Si cand spun campania electorala pentru Bucuresti ma refer si la alegerile pentru primariile de sector. Nimic neobisnuit: promisiuni, lucruri comune, confruntari "ca la televizor", afise si sloganuri neinspirate, candidati care n-aveau ce sa caute in aceasta campanie. Toate acestea s-au adunat la lehamitea pe care alegatorii o aveau deja, de la precedentele alegeri. Va dati seama cum s-au desfasurat lucrurile prin tara, ce oferta electorala bogata, ce programe, dar mai ales ce promisiuni. Si pentru ca tot veni vorba de promisiuni, acum, mai mult ca niciodata, au curs in valuri! Promisiuni fara acoperire, promisiuni care n-aveau nici o legatura cu atributiile primarului general, dar nici cu ale celor de sector, promisiuni de-a valma si degeaba. Nu s-a inghesuit nimeni sa explice care sunt atributiile consiliului general si ale consiliilor locale, care sunt candidatii pentru aceste consilii. Ar fi trebuit sa faca acest lucru macar de "dragul" experientei celor patru ani de la Primaria Capitalei, perioada in care primarul general si consiliul general s-au aflat intr-un razboi permanent. Dar asta era deja un moft. Ce trebuie sa stie cetateanul toate aceste lucruri, el trebuie sa voteze?! Socoteala a fost simpla, dar uite ca nu s-a potrivit deloc, dar deloc cu socoteala alegatorilor. Pur si simplu pentru ca acestia s-au saturat sa socoteasca si mai ales sa voteze. Din nefericire, in cele din urma cei care au de pierdut suntem tot noi. Tot ei, paradoxal, vor iesi castigatori.
P.S. Astazi Jurnalul National implineste 11 (unsprezece) ani de la aparitie. In primul numar ne propuneam sa facem un ziar pentru un milion de oameni. A trebuit sa asteptam 11 ani ca sa ni se implineasca visul. A meritat!
